Ziua fără instituţiile statului
Azi am luat o zi de pauză. M-am ferit de Poştă, vamă, etc.
În schimb am fost să-mi fac nişte cărţi de vizită. Firme particulare, altă viaţă. Sau nu?
Ajung la o firmă multilateral dezvoltată de prin oraş. O coadă imensă. În general studenţi care aveau cursuri de ‘tras la xerox’. Mă înghesui printre ei şi ajung în faţă suportând doar câteva coate şi priviri ‘binevoitoare’. Întreb ‘Pot să-mi fac nişte cărţi de vizită la dvs.?’. Un nene bărbos cu ochelari, se uită câş la mine şi-mi arată cu o scurtă mişcare de cap, coada. Mă uit la coadă sperând că acolo e cineva care îmi face cărţi de vizită. Mă redresez repede şi întreb: ‘Dar tarifele?’. Aud ceva neinteligibil şi ‘20.000 minutul dacă n-aveţi deja modelul făcut’. Nu-l aveam şi am calculat că aş putea liniştit să mă apuc de făcut cărţi de vizită în loc să vând tirbuşoane prin internet, aşa ca am plecat.
Ajung în inima comercială a oraşului (nu spui care, că încă n-au plătit contractul de publicitate) şi ma cocoţ pe scările rulante la etajul doi, unde ştiam că e o firma care face aşa ceva. Un nene foarte binevoitor, mă lasă sa-i expun timp de 5 minute ce vreau de la el ca să îmi spună că nu prea mă poate ajuta, ‘mergeţi dumneavoastră la sediul nostru din centru, că acolo au imprimantă color’.
Am ajuns şi acolo. Două fete puţin nedumerite de faptul că literele pe tastatură nu sunt dispuse cum le-au văzut ele în abecedar, reuşesc să-mi deschidă logo-ul şi îmi promit că ‘până mâine sunt gata’. Eu aş fi avut nevoie până ieri. ‘Nu se poate, încercaţi totuşi la şase fără cinci, că avem deschis până la şase’. Plătesc, iau factura, plec. M-oi duce mâine dupa ele.
Ia staţi măi puţin. De ce tot râdeţi de mine? Parcă nu v-aş auzi: ‘bă, ia auzi, ĂLA vinde tirbuşoane pe internet, HA! HA! HA!’. M-a ajuns poezia din urmă. Era o metaforă bre, dar se pare ca am dus gluma puţin prea departe şi acum când ma întâlnesc cu câte cineva, mă întreabă câte tirbuşoane am vândut. Mai mult, unul dintre ei mi-a sugerat să-mi deschid firma ‘Tirburex SRL’.
CĂRŢI MĂ! Asta vreau să vând. Dar sunt sigur că o să aud hohote de râs şi cu ocazia acestei mărturisiri. Cine are nevoie de cărţi?
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home