În sistemul medical românesc doar timpul vindecă

Să-şi dea Dumnezeu, drăguţu', sănătate şi spor în toate, ca tare bine mai are grijă de mine. Şi trebuie să spun că-l înţeleg că mai ia o pauză din când în când, probabil sunt obositor. Şi cum ia o pauză, trebuie să fac eu o boacănă, că altfel nu mă simt bine.

Am luat un cot amical în piept. Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să-mi demonstrez că-s în formă... Fotbal mi-a trebuit. Ei, cert e că am luat-o. Problema e că doare din ce în ce mai rău şi azi am fost la medic.

Ei, de-aici a fost distractiv. La 8 (am) trecute fix am fost la policlinică. Doamna doctor, mă scuzaţi, sărumâna, îşi începea programul la 7 dar n-a catadicsit să apară până pe la 9 juma'. Şi-a făcut totuşi milă de faţa mea şi m-a introdus primul. M-a palpat vag prin dreptul pe unde ziceam eu că mă doare şi m-a trimis afară, să-mi fac o radiografie.

La triaj, lume ca la circ. Două tante foaaarte expeditive reuşeau să "rezolve" un individ la 5 minute. Noroc că-s calm, deşi mi-e greu să respir adânc în momentul de faţă. Mă rog. Am ajuns în faţă ca să aflu că biletele la Radiologie s-au epuizatără şi că să merg să mă milogesc pe la secţia de pediatrie, poate-mi fac tantele de acolo o "hemitoracică, stânga faţă". M-am milogit. Mi-au făcut pe la 10 şi ceva, să revin eu pe la 11, 11 juma, că e gata.

Am revenit pe la 11 că nu mai puteam. Ura! Era gata. Păcat că m-am întors la tantea iniţială unde era ciopor de lume, care mai de care mai defect. Desigur că proverbialu-mi bun simţ a funcţionat, sta-mi-ar în fund şi am mai aşteptat până pe la 12 juma în faţa uşii, până m-a remarcat doctoara şi m-a introdus. Că e normal să mă doară şi să nu pot respira (s-avem pardon, mie nu mi se pare) şi că da, ăla negru e plămânul meu (nu, nu e anormal de negru, dar dacă ţin neapărat, să mă las de fumat) şi că n-am nimic rupt. Ei fir'ar, eu îmi pusesem speranţe în asta.

Să iau pastile şi îmi trece. În trei săptămâni. În care să încerc să nu respir, că mă doare.