Despre prieteni

De fapt despre mai multe. De fapt, de ce am aşteptat până azi ca să scriu asta, aseară cred că eram suficient de deprimat cât să fiu mai creativ.

Chiar, am observat că gândesc ceva mai limpede când sunt trist. Şi nici măcar nu trebuie să am un motiv foarte puternic ca să fiu trist. Trebuie doar să văd că lumea din jurul meu se simte bine şi ţup! gata depresia. O fi o chestie care apare la bătrâni.

Oare sunt bătrân? Bătrânicios? Moşneag? Învechit. Cred totuşi că-mi lipseşte ceva.

Despre prieteni. Prietenii mei sunt nişte eroi. Dacă persistă în prietenia cu mine, altceva nu pot fi. Cum poţi să ai drept prieten un individ care-şi aduce aminte vag şi rar că exişti şi mai rar şi mai vag că ţi-a zis că... şi că e ziua ta... şi că hai să ieşim... de fapt cred ca e la mijloc şi distanţa. Poate uit ochii pe care nu îi văd.

Pe de altă parte, cum să-mi explic faptul că de fapt n-am prieteni? Oi fi pretenţios. Cred că de asta. Sau poate că. Nu, de fapt cred că sunt pretenţios. Şi că după părerea mea, prietenii sunt ca tine, dar altfel. Mai bruneţi, mai slabi, mai inteligenţi, dar ca tine. De fapt cred că prietenii ocupă nişte camere de lux în inimă la mine şi e şi normal să fie puţini.

Despre mine. Despre mine, numai de bine. Doar că m-aş iubi puţin mai mult dacă nu m-aş ţine închis. Dacă n-aş fi un cactus grăsuliu poate m-ar ciuguli şi pe mine cineva. Cred că am nevoie de ciuguleală. Ha, ce aiurea şi nasol sună.

Mă duc să fumez. Rog pe domnul blogger să salveze draftul că revin.

Am revenit ca să închei. Rog prietenii să mă ierte. De fapt.