(Şi a fost) Ziua întâi

Care de fapt a început de ieri, când, la 20 de secunde după ce am urcat în tren, mi-am dat seama că n-avem neam de foc. Am cerşit din uşă în uşă (de compartiment), câte o brichetă.

În rest, drumul a fost perfect, exceptând: cele 2 ore de somn pierdute la taclale cu un inginer belgian care avea chef de vorbă (sau oi fi avut eu?), cele 3 ore de somn chinuit pe banchetă (mult mai confortabil decat în autobuz, totuşi) şi ora finală în care am reuşit să adorm, doar ca să aud la un moment dat: ‘Sir, Bucharest’.

La naiba. Prima cafea am încercat s-o introduc intravenos la MacDonalţ Răţoiul (cum zice Tetelu). N-a mers. În uşa de ieşire din gară, un nene extraordinar de mătăhalos stătea şi oprea lumea fără bilet. Am încercat să-l conving ca vreau doar să întreb ceva la casa de bilete dar mi-a spus că, odată ieşit, trebuie sa am bilet pe ziua respectivă ca să pot intra în gară. Am zis că e mai sigur să fiu sigur că n-o să vreau să intru înapoi (Câţi de ’să’ şi ‘că’ într-o singură frază).

Am reuşit să ajung cu metroul în Piaţa Victoriei (adică prima staţie de la Gara de Nord). De acolo a fost simplu, pentru că am pornit într-o direcţie total greşită faţă de cea în care trebuia să merg. N-am rătăcit decât două ore pe jos, timp în care am avut timp să admir stadionul D####o din toate părţile, magazinul internaţional B###a (nici ăştia n-au plătit publicitatea încă), plus un frumos heleşteu, o stradă pavată cu macadam şi nesfârşit de lungă, plus încă o cafea.

A treia cafea am băut-o unde trebuia să ajung, dar cu două ore întârziere.

Lungă introducere. Dar am ajuns la târg. Nu înainte de a pomeni strămoşii taximetristului care m-a lăsat într-o poziţie total nepotrivită, de unde n-am avut decât de străbătut o mică mlaştină, de sărit vreo două şanţuri şi încă vreun kilometru de mers pe jos.

Un târg foarte frumos. Dar MARE. În 4 ore străbătusem încă odată distanţa de dimineaţă, dar în plus n-aveam cafea. Şi de ce mi-oi fi luat laptopul? L-am cărat inutil 4 ore după mine.

Partea bună este ca din cei 40 şi ceva de reprezentaţi de edituri cu care am stat de vorbă, 40 şi ceva minus 1 au fost dispuşi să colaboreze, să afle mai multe lucruri despre proiect şi, în general, au fost dispuşi să ne ajutăm reciproc.

Minus ‘unul’ a fost un nene care a refuzat vehement să discute cu mine şi mi-a aruncat peste stand un pliant promoţional al editurii. Chiar dacă aş fi vrut să pomenesc numele editurii aici, l-am uitat cu desăvârşire. Oricum i-am înapoiat pliantul şi mi-am recuperat cartea de vizită.

Pe mâine. La Gaudeamus.