doamnă de bine

De fapt proastă cu mâner. Cu mânerul ataşat de un gemuleţ mic, prin care tu încerci să pui o întrebare. Proasta apucă gentil de mâner şi închide gemuleţul, după care întoarce spatele.

Ce-mi trebuie mie firmă? Uite că-mi trebuie. Şi dacă-mi trebuie firmă, trebuie să depun şi nu ştiu ce hârtii mi-a dat tanti contabila pentru casa de pensii, sau de asigurări de sănătate…

Am fost la casa respectivă, iar la ghişeul cu gemuleţ mai sus pomenit, o tanti tocmai dosea, cu o dexteritate ce denota experienţa, un pachet de cafea, învelit într-o hârtie de ziar nu tocmai curată, pe care tocmai i-l împinsese un nene cam săracăcios îmbracat, mirosind a muncă la ţară. Cu restul inteligenţei, tanti îmi aruncă din colţul gurii un “NU STAŢI LA MINE!” prin gemuleţ şi mi-l trânteşte’n nas.

Mi s-a urcat brusc în cap tot sângele pe care-l aveam aruncat prin sumedeniile de capilare şi (cred că) am vrut să răcnesc după ea ceva de genul: “stai ‘tu-ţi ceapa ta să te întreb ceva", mă rog, bunul simţ m-a făcut să-mi iasă ‘vă rog să nu-mi închideţi geamul în nas, vreau doar să vă întreb ceva’. Îmi amintesc totuşi că n-am reuşit să-mi opresc pumnuleţul meu gingaş care a bătut delicat în geam. Nu s-a spart, dar deja aveam cam 50 de spectatori. I-am transmis prin geam câteva urări de bine, păstrând totuşi referirile la strămoşii ei feminini pentru monologul în sotto voce care a urmat.

N-am mai depus hârtia, dar după ce-mi iau aparat foto mă duc la tanti aia să-i fac o poză în timp ce-şi doseşte ‘dreptul’ pe care nenea respectiv probabil îşi dăduse o bună bucată din banii obţinuţi din vânzarea morcovilor MINUS banii de autobuz înapoi acasă MINUS banii de pâine MINUS banii de ţuică = mai nimic.

Tu-ţi ceapa mă-tii, doamnă.