Ginta, partidul, republica România, opt

Anul câteva mii înaintea erei noastre, 88 de ani mai târziu. Puidetrac iese din coliba de buşteni construită cu mâna lui acum 52 de ani. Prima colibă de buşteni pe plan mondial. Patent protejat, marcă înregistrată. Puidetrac nu ştia nici acum ce e un patent. Ştia totuşi ce e o marcă şi inventase sistemul poştal. Livrările de arici de dimensiuni medii erau acum mult mai rapide. Puidetrac era şef de trib de mai bine de 60 de ani. Mai mult, îmbina această funcţie cu cea de înţelept al tribului.

Vânătorii tribului îi aduceau cei mai fragezi iepuri, cele mai grase raţe sălbatice. Pe Puidetrac aricii nu-l mai interesau decât ca business. Totuşi, când îşi aducea aminte de ariciul Ionel, o lacrimă îi apărea în colţul ochiului stâng. Singurul pe care-l mai avea. Ariciul Ionel fusese cel care îi câştigase favorurile Flamandei. Flamanda era acum prima doamnă a tribului, îmbinând această funcţie cu cea de primă dieteticiană a tribului. Aşadar, în ciuda grăsimii de raţă consumată zilnic, Puidetrac avea o siluetă de invidiat pentru vârsta onorabilă pe care urma să o împlinească peste câteva zile.

Puidetrac inventase calendarul. Puidetrac realizase faptul că se află înaintea erei noastre. Teoria relativităţii, în manuscris, se afla deja în Biblioteca Centrală a Triburilor. Copii fidele ale manuscrisului se aflau în toate cele optzeci de biblioteci laterale. Puidetrac reamenajase Peştera Ursului, păstrând originalul Mioriţei neatins. Şesul Nou beneficia acum de peste două sute de locuri de cazare şi de un gheizer monument al naturii. Apa gheizerului vindeca orice boală venerică şi mirosea a rădăcinuţe şi piele de ţap.

Ariciul Ionel trăise destul. Era cel mai longeviv arici pe care-l văzuseră vreodată Puidetrac şi Flamanda. Ionel era şi numele primului născut al familiei Puidetrac, şi al primului născut al familiei Ionel. Ionel Puidetrac şi Ionel Ionel Puidetrac erau împreună cea mai bună echipă de vânat sincron cu arbaleta. Săgeţile lor nu greşeau niciodată ţinta iar ţinta lor era întotdeauna gustoasă. Moşteniseră amândoi simţul gustului de la Puidetrac iar tehnica o aveau de la nenea Petrescu.

Nenea Petrescu dispăruse acum 20 de ani. Nenea Petrescu era bolnav. Puidetrac mobilizase şase triburi vecine şi împreună săpaseră o groapă adâncă de 20 de metri în Gheţarul de Sus. Nenea Petrescu se simţea bine doar când îi era frig şi vedea din ce în ce mai prost. Înaintea ultimei zi de săpături, nenea Petrescu a dispărut. Puidetrac a plecat cu cele şase triburi în căutarea lui nenea Petrescu. Două săptămâni mai târziu, când s-au întors din căutari, movilele de cuburi de gheaţă, se surpaseră, acoperind groapa. Pentru Puidetrac a fost un semn că ar trebui să o lase aşa.

Ginta, partidul, republica România, unu

Anul câteva mii înaintea erei noastre. Tatăl copilului Puidetrac culegea rădăcini într-o vale împădurită. Vegetaţia, sâcâită de insistenţa cu care Tractatăl îi smulgea odraslele, se hotărăşte brusc să-l pedepsească. În consecinţă, se abţine momentan de la unul dintre lucrurile bune pe care le făcea în regiune, adică fixarea versanţilor. Mână în mână cu gravitaţia, versanţii sunt siliţi să o ia la vale. Aceeaşi vale în care Tractatăl culegea rădăcini. Valea devine un trainic şes, la fundaţia căruia e îngropat pân' la gleznişoare, pân' la pulpişoare, pân' la vreo 30 de metri adâncime, Tractatăl.

Anul câteva mii înaintea erei noastre, a doua zi. Ploaie măruntă şi rece. Resortul turistic Şesul Nou primeşte primii vizitatori. Printre ei, Mamatrac. Udă până la piele (ceea ce nu era greu, moda în perioada respectivă constând într-o piele de ţap de munte, puţin cheală, învârtită cu îndemânare printre picioare şi fixată inventiv cu un ac din os, deasupra posteriorului), Mamatrac se refugiază în peşteră. În peşteră, un lac peşterean. La nici 10 metri de lac, după o stalagmită, pândea ursul Dănuţ. Ursul Dănuţ nu ştia cum îl cheamă şi oricum nu-l chema nimeni. În schimb ştia că trecuseră vreo două săptămâni de când mâncase ultima dată. Parcă nici rădăcinile nu mai erau aşa multe. Mamatrac se apropie de lac. Lacul, calm. Dănuţ, ca pe ace. Mamatrac îşi moaie un deget mare de la piciorul stâng în lac. Lacul, cerculeţe-cerculeţe. Dănuţ îşi moaie din greşeală laba stângă într-o băltuţă proaspătă, producţie proprie. Mamatrac îşi înmoaie ambele picioare în lac şi încearcă să dea jos noroiul adunat de pe şes. Lacul, tulburel. Dănuţ porneşte agale spre lac. În definitiv erau doar 10 metri de parcurs. Mamatrac întoarce capul, îl vede pe Dănuţ, calculează repede şansele de supravieţuire, îi rezultă nişte şanse mici, cu virgulă, se resemnează, compune Mioriţa, o pictează rupestru pe pereţii peşterii, îşi aprinde o ţigară şi spune "sunt gata să mor". Lacul, nimic, tulburel. Dănuţ se opreşte o secundă, zice "MOR?". Mamatrac se aruncă în braţele lacului. Lacul, cerculeţe. Dănuţ o pescuieşte îndelăbatic pe Mamatrac din lac şi o ingurgitează parţial, lăsând restul pentru cină.

Anul câteva mii înaintea erei noastre, a treia zi. Puidetrac. Personaj secundar. Momentan 4 ani. Blond, pipernicit, cu ochi maro. Genunchi zdreliţi, zgâriat pe nas de lynx-lynx-ul vecinilor. Cam linişte. Cam linişte la ora prânzului când de obicei mânca rădăcinuţe sau eventual o ureche de iepure. Cu două bile de foc în urmă, n-a mâncat. Tati n-a venit cu rădăcinuţe, probabil s-a rătăcit prin pădure. Acum o bilă, mami s-a dus să vadă Şesul Nou. S-a rătăcit. Puidetrac rabdă. Dar îi e foame. "Nene Petrescule, mi-e foame". Nenea Petrescu era vânător. Săgeţile lui erau cele mai precise. Arcul lui, cel mai încordat. La fel era şi consoarta lui, de fiecare dată când Petrescu venea afumat în coliba făcută din crengi. Tanti Patrupicioare era grasă. Tanti Patrupicioare era grasă pentru că nenea Petrescu era cel mai iscusit vânător. Muşhiul vânătoresc era săptămânal pe frunzele care le serveau drept farfurii. Nenea Petrescu şi tanti Patrupicioare n-aveau copii. Nenea Petrescu şi tanti Patrupicioare l-au luat pe Puidetrac la ei în colibă.

Anul câteva mii înaintea erei noastre, peste 23 de ani şi câteva luni. Puidetrac era cel mai iscusit vânător. Inventase pescuitul industrial. Descoperise că fetele sunt uşor de impresionat atunci când le oferi un arici de dimensiune medie. Tribul lor era cel mai puternic trib din regiune. Comerţul cu arici de dimensiuni medii era înfloritor. Exportul de arici şi pensiunea Peştera Ursului din Şesul Nou le aduceau venituri considerabile în monedă forte. Puidetrac era candidat la funcţia de şef de trib în primele alegeri libere din acele vremuri. Singurul candidat.

N-aveţi să-mi împrumutaţi 5 lei?

Un bătrânel îmbrăcat nici prea prea (bine) nici foarte foarte (murdar) aproape îmi smulge din mână leul pe care i-l întindeam. Nu-mi ceruse bani, bâlbâise ceva spre un altcineva care intra în acelaşi timp cu mine în magazin.

Am trecut peste ideea care îmi vine în minte de fiecare dată (o să-i dea pe băutură - de obicei mă gândesc la asta dar prefer să alung ideea) şi i-am dat un leu. A spus ceva în direcţia mea, dar deja nu mă mai gândeam la asta. Îmi adusesem aminte de o întâmplare amuzantă de când eram mic.

Eram printr-una din clasele 1-2-3-4, probabil mai spre 4. Vis-a-vis de şcoala unde învăţam (numărul 3, Piatra Neamţ), era "Fabrica de pâine". Cred că strategia celor de acolo era să scoată pâinea din cuptor exact în momentul în care aveam noi pauza mare. Cei 50 de metri între poarta şcolii şi fabrica respectivă nu aveau nici un efect de atenuare a mirosului de pâine proaspătă şi ne duceam teleghidaţi, în grupuri mititele sau mai mari să ne procuram chestii de ronţăit.

În perioada respectivă un covrig era 1 leu, un baton la fel, o "japoneză" un leu si cin'zeci de bani, o pâine împletită, parcă, trei lei juma' sau ceva de genul. Eugeniile erau 75 de bani dar erau opţiunea a doua.

(Paranteză, adică semnul ăla de la capătul rândului. Îmi amintesc şi cum şuşoteam pe la colţuri despre maşina 1-NT-101 care a dat peste una dintre colegele noastre de la o clasă paralelă. 1-NT-101 era o maşină celebră şi periculoasă, maşina secretarului sau cum se numea de partid, şef peste Piatra. În perioada respectivă, Maria Gheorghe. N-am ştiut niciodată şi nu ştiu nici acum dacă era femeie sau bărbat. Din auzite ştiam că fetiţa cu pricina a fost tăvălită destul de serios de maşina respectivă care circula cam repede pentru drumul îngust pe care-l aveam noi de traversat. Închei paranteza.)

Ei, probabil că în ziua respectivă ori nu primisem leul cuvenit de acasă, combinat ori cu faptul că ai mei n-aveau bani să-mi dea şi sau ratasem raidul zilnic prin buzunarele cu mărunţi ale lui tata. Cert este că am trecut strada împreună cu alţi colegi, doar ca să îmi dau seama că n-aveam absolut nici un bănuţ. (Altă paranteză: e posibil să fi avut dar să-i fi aruncat în fantele primitoare ale jocurilor electronice. În general trei lei fisa, o avere pe atunci.) Bun, ce era de făcut? După o scurtă pauză timp în care toată lumea din jurul meu molfăia diverse produse de panificaţie, am mers întins la primul nene care mi-a ieşit în faţă şi i-am zis "nu vă supăraţi, n-aveţi să-mi împrumutaţi CINCI lei?". Nenea a izbucnit în râs şi m-a întrebat când o să-i dau banii înapoi. I-am răspuns prompt că sigur atunci când ne vom vedea data viitoare. Mi-a dat 5 lei.

Au trecut mai mult de 20 de ani de atunci şi nu l-am mai întâlnit. De fapt, nici nu cred că-mi aduceam aminte la 5 minute după întâmplare, despre cum arăta nenea cu pricina. Aşa că balanţa mea financiară are înscrisă pe undeva o datorie de 5 lei către un nene trecut de prima tinereţe. Un nene care m-a învăţat, cred, ceva, chiar dacă nu prea sunt în stare să identific în cuvinte despre ce e vorba.

Addendum, addenda

Fiindu-mi atrasă atenţia că "addenda" e pluralul de la "addendum", am petrecut niscaiva minute săpând încercând să aflu dacă am greşit sau nu.

Cam greu cu latina pe internet, tot wikipedia ştie ea ce ştie.

Aşadar:

Addendum

From Wikipedia, the free encyclopedia

Jump to: navigation, search

Look up addendum in Wiktionary, the free dictionary.

An addendum is an oft-supplemental addition to a given main work. It may correct errors, explain inconsistencies or otherwise detail or update the information found in the main work, especially if any such problems were detected too late to correct the main work. For example, the main work could have had already been printed and the cost of destroying the batch and reprinting is deemed too high.

As such, addenda may come in many forms — a separate letter included with the work, text files on digital medium, or any similar carrier.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Addendum)

addendum

From Wiktionary

Jump to: navigation, search

[edit]

English

[edit]

Etymology

Latin addere, to add

[edit]

Noun

Wikipedia has an article on:

Addendum

addendum (plural addenda)

1. something to be added; especially text added as an appendix or supplement to a document
2. a postscript

(http://en.wiktionary.org/wiki/addendum)

Puţin cam vag pentru gustul meu. Etimologia e cam scurtă în wikţionar. Aşa că am mai săpat un pic şi am aflat că

ad·den·dum ( P ) Pronunciation Key (-dndm)
n. pl. ad·den·da (-d)

Something added or to be added, especially a supplement to a book.

---

[Latin, neuter gerundive of addere, to add. See add.]

(http://dictionary.reference.com/browse/addendum)

Nu foarte convins, am reuşit să mai dau peste:

ad-
pref.

1. ac- or af- or ag- or al- or ap- or as- or at- Toward; to. Before c, f, g, k, l, p, q, s, and t, ad- is usually assimilated to ac-, af-, ag-, ac-, al-, ap-, ac-, as-, and at-, respectively.
2. Near; at: adrenal.

---

[Latin, from ad, to. See ad- in Indo-European Roots.]

(http://dictionary.reference.com/browse/ad)

Masculine gender

Feminine gender

Neuter gender

Stem and declension

endus

enda

endum

end- 1st and 2nd declension

(http://www.bacterio.cict.fr/adjectives.html)

Ok. Deci în engleză a venit din "addere" fără a fi pomenit nimic de endum. Deci nu e chiar identic cu "post scriptum". Mie îmi sună mai bine (ca nespecialist în lingvistică sau branding) ca "ad endum", da' cine-s eu să mă contrez cu specialiştii?

A. Concluzia. Se pare că e incorect "addenda" aşa că rog a se citi "addendum" în titlul anterior. "Un scurt addendum" ca să fiu mai exact.

(Mă întreb cât de aiurea arată postul ăsta cu toate citatele pe care le-am introdus aiurea?)

Later edit. Am o scuză, găsită mult mai aproape (şi bănuiesc că înainte să sap eu) de aceeaşi persoană care mi-a atras atenţia. Se pare că am folosit cuvântul românesc, care în cazul de faţă e corect.

ADDÉNDA, addende, s.f. (Latinism) Ceea ce se adaugă la o lucrare pentru a o completa. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se şi corectează unele greşeli dintr-o lucrare. – Din lat. addenda.
Trimis de ana_zecheru, 09/08/2002. Sursa: DEX '98

(http://dexonline.ro/search.php?cuv=addenda&source=) (doh!)

O scurtă addenda

Am ajuns trimis de M.U. la un articol (interesant) dar la nişte comentarii şi mai interesante. Nu mă interesează disputa lingvistică în cauză, dar îi mulţumesc lui Marius pentru faptul că am ajuns să citesc următorul comentariu şi mai exact bucata subliniată. Un joc de cuvinte care-mi place dar mă întristează.

Romania | 8 august, 2005 la 12:59 am

Dragii mei copii, certati-va, ca asta au facut si parintii vostri si strabunii vostri, de doua mii de ani incoace! Asta e tot ce puteti face pentru mine, in timp ce altii fura tot din mine, din jurul vostru, lemnul, fierul, apa, aerul, pana si pamantul de sub voi. Nu o sa terminati cu cearta si nici ca veti observa ca sunteti chiriasi pe pamantul de sub voi! Ati lasat pe altii sa-mi scrie istoria, lasati pe altii sa-mi scrie gramatica, ascultati muzica si basmele lor pentru ca sunt “trendi”, jalea mea nu va mai misca. “Un popor fara cultura ramane o simpla popu-latie”, dragii mei!

Voi, oameni buni cu scoli inalte si diplome mondiale care inca ati ramas aici cu mine, voi care “brenduiti” super-companii multinationale, coborati-va privirea plina de glorie si spre mine, o baba saraca, de hoti calcata, fara buget de “ribrending”!

Imi doresc sa cred ca in voi a mai ramas o particica de ROMAN, un ochi, o ureche, un sentiment…
Ma doare ce vad, ce aud si ce simt…

Iasi, orasul InTeligent

Din ţop în ţop (adica link-uri), am ajuns ieri la un frumos articol din Ziarul de Iaşi. Pe scurt, în articol un domn de la CJ (Consiliul Judeţean) se aliază cu un domn de la Grapefruit Design şi blehăie cum că au găsit ce-i lipseşte Iaşului, BRAND-ul.

Trecând peste impresia puternică de reclama pentru GD (proprietarii firmei, adică Marius Ursache şi prietenii lui) având o istorie comună cu Monitorul şi NeComm, articolul lasă şi un iz de machiaverlâc politico-webdesigner-icesc. Prietenii (probabil) Iurcan şi Ursache sunt hotărâţi, pe bază de comisioane, să pună mâna pe un milion de euro. Ei, sumă rotundă şi cu sonoritate... N-ai cum să-ţi faci treaba cu "aproximativ" 635.000 de euro sau cu aproximativ 742.000 de euro. Doar cu aproximativ un milion.

Cică "Oraşul Culturii" e perimat. Nu cred că o să se găsească cineva care să aducă argumente cum că nu e aşa. Nici eu n-am. Au dreptate. Oraşul Culturii a devenit oraşul în care cea mai reprezentativă clădire (după părerea mea), Palatul Culturii este fundal pentru scene de concerte de prostit populaţia şi adăposteşte des "expoziţii" de: haine, papuci, utilaje agricole, nasturi, bomboane, măsline din import. Peste câţiva ani zona "Palatului" va deveni zona "Palas" sau zona "Iulius Dascălus Mallus Preparatus".

Să luăm un citat din articol.

„Brandul «vinde» orasul. Strainul, chiar daca nu are nici un fel de cunostinte referitoare la Iasi, il asociaza imediat cu anumite servicii sau produse pe care le poate gasi. Cind auzi de Oxford, te gindesti imediat la universitati si stiinta. «Paris, orasul luminilor» te duce cu gindul la Montmartre si la viata de noapte boema. Astfel de asocieri reprezinta brandul“, a explicat Marius Ursache, chief creative officer la Grapefruit Design, firma specializata in publicitate si industrie creativa.

Mi se pare atât de îngust modul ăsta de gândire încât mi-e greu să comentez. Brandul lui Ursache vinde Iaşul "străinilor". Vor veni americanii, la asta sperau şi bunicii ofiţerului creativ şef de la GD. Eu aş "vinde" Iaşul românilor. L-aş face atrăgător pentru români. O să detaliez imediat, să mă mai iau de vreo două citate şi vine partea în care "servient creative soldier-ul" din mine o să-şi dea cu părerea.

„Nu are rost sa reinventam Iasul, construindu-i o imagine artificiala. Eficienta va fi maxima daca ne concentram pe imaginile pe care romanii le asociaza Iasului. Pe aceasta imagine centrala am putea construi brandul intregului judet, adaugind Cotnariul, Cucuteniul sau alte puncte de interes“, a incheiat Ursache.

Noroc că există creativi şefi în lume. Vorba lor e mult adâncă şi plină de înţelesuri. Iaşul se reinventează singur, bădie, doar că meseriaşii care-l conduc îi cheltuie banii aiurea, pe "strategii" de branding.

Obiectivul proiectului, intitulat „Iasul, oras al evenimentelor“ este reprezentat practic de transformarea Iasului intr-un organizator profesionist de simpozioane, tirguri, expozitii sau intilniri de afaceri. Punctul central al strategiei ar fi reprezentat de viitorul Centru Expozitional „Moldova“, care ar urma sa fie inaugurat in 2009.

Nu e nimic rău în asta. E chiar o chestie bună pentru ideea mea. Păcat că primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la "expoziţii" este ideea cretină pentru cine a avut-o de a organiza târguri în Palatul Culturii, iar când aud "simpozioane" mă gândesc la cât de meseriaş a fost ăla care-şi ţine hotelul Europa gol puşcă pentru ca nu e în stare să aibă o strategie coerentă. Parcă-i văd pe entuziaştii conducători (şi, de ce să n-am idei preconcepute, împărţitori de "comisioane") ai CEM venind cu strategii fanteziste, după chipul şi pregătirea lor în domeniu.

Okeiu. Să lăsăm puţin în urmă articolul respectiv. A, nu înainte de a preciza că ideea mea sigur nu e originală. Mă rog, ideile.

Conform recensământului din 2002 şi a paginii de aici, suntem vreo 340.000 de ieşeni (probabil doar în oraş? trebuie să studiez). Asta n-are deocamdată o prea mare relevanţă.

Ce-aş vinde eu, în primul rând ieşenilor? Le-aş vinde un sistem medical beton şi o industrie care să le ofere locuri de muncă. Industrie producătoare (acuşi vedem şi ce anume se produce), nu comerţ sau servicii (indispensabile, de altfel). Aş face din Iaşi cel mai puternic centru medical din România. Asta ar atrage mulţi bani şi de la restul populaţiei României. Investiţii în primul rând în oamenii din sistem şi apoi în echipamente. Aş investi într-un oraş care să nu-şi îmbolnăvească oamenii ci să-i întreţină sănătoşi, veseli şi deschişi. Oamenii sănătoşi şi veseli muncesc altfel decât cei stresaţi şi pământii la faţă. Sf. Parascheva e suficient de ocupată încât n-are timp să vindece pe toată lumea.

Paranteză. Cumnatul meu, doctor în medicină, şef de promoţie, e în Anglia. Nu munceşte cu spatele ci în cercetare. Ceva cu şoareci şi un leac pentru cancer. Între timp, în România, oamenii bolnavi de cancer sunt ajutaţi cu oftaturi adânci.

În acelaşi timp, aş face din Iaşi "oraşul InTeligent". Avem deja în Iaşi o industrie IT destul de puternică. Cu scuze anticipate pentru cei uitaţi, avem Amazon, Siemens, IBM, Mind, Synygy (da, acum chiar parcă aud hohote de râs) şi mai sunt câteva despre care n-am uitat dar nu vreau să întind lista. Avem Tehnopolis, proiect pornit dintr-un entuziasm al câtorva oameni, dus până într-un stadiu foarte avansat după care a fost dat "statului" format din câţiva oameni "interesaţi". Dar există!

Avem facultăţi de profil care produc (cam pe bandă rulantă) "specialişti IT". Cei mai buni pleacă "afară". Unii dintre cei buni pleacă în Bucureşti, Timişoara... Alţii rămân aici (din motive deeestul de greu de înţeles, deocamdată) şi muncesc în firme care îi plătesc cu minimul de economie (în acte) şi cu niscaiva firimituri în rest. Nu vorbesc aici (doar) despre marii pomeniţi mai sus. Oricum, este greu să negi faptul că în Iaşi se strâng, măcar pentru o anumită perioadă (în general, cel puţin pe durata studiilor) nişte oameni inteligenţi. Aspiratorul numit "Universitate" (fie ea Tehnică sau A.I.Cuza) atrage o bună parte din inteligenţa tinerilor din Moldova.

Aş face tot ce-mi stă în puteri (cu pârghiile potrivite, de care dispun maeştrii conducători ai oraşului) să-i ţin pe oamenii ăştia aici. Oamenii şi nu nişte construcţii (Tehnopolis, CEM sau o eventuala clădire de spital cu termopane) "vând" un oraş. I-aş atrage pe investitori nu punându-le la dispoziţie birouri, un transport civilizat şi, fără să lungesc prea mult, o infrastructură puternică (care este indispensabilă, mă repet) ci prin calitatea oamenilor pe care îi găsesc aici. Oameni inteligenţi, care merită mai mult decât artificii şi sarmale gratuite pe la sărbători, mai mult decât un loc cu nocturnă unde să poţi sparge seminţe 18 zile pe an când echipa locală joacă meciuri acasă.

(Dacă ai avut răbdare şi ai citit până aici, spune-mi părerea ta. Cred că e prima dată când îmi pasă cu adevărat ce parere are cineva despre ceea ce scriu.)