Stânga, aproape, acolo, dreapta, departe, aici

E posibil să fiu în interiorul vizorului, înghesuit între două lentile. În stânga mea, o lentilă prin care îmi pot privi viaţa aleargând mare şi aproape, îi pot simţi curentul, îi pot atinge umbra. În dreapta e camera mea, văzută undeva departe, cu un pat improvizat, un birou, şi undeva, pe un fotoliu negru, eu. Mic, fără detalii, nu m-aş putea recunoaşte dacă n-aş şti că nu poate fi altcineva, pentru că e biroul meu, e fotoliul meu şi noaptea mi-e frig, singur în patul improvizat.

Prin colţurile ochilor mei trec simultan două vieţi, una atât de aproape, una atât de departe. Orice direcţie aş vrea să urmăresc altfel decât trăgând cu ochiul, mă face să întorc spatele perspectivei gemene. E o cale scurtă spre acolo, e atât de mult până aici. Stânga, aproape, acolo, dreapta, departe, aici.

Înainte e o linie infinită, în interiorul unui cerc.

Doi metri

N-am nevoie de politeţe rece. N-am nevoie de priviri care să o ocolească pe a mea, la fel cum n-am nevoie de priviri care să se întâlnească undeva aiurea cu privirea mea. Focalizez undeva la doi metri în faţa paşilor mei şi ştiu că acolo n-o să întâlnesc privirea ta, singura de care am nevoie.

Încet, în vârfurile degetelor îmi ajunge sânge curat şi se înghesuie acolo, degetele mele sunt mici balonaşe rozalii, cu unghii gri, tocite. Nu, pielea ta n-o să mai fie zgâriată, pistruii tăi vor fi încet încet acoperiţi de timp, firişoarele fine de păr n-o să mai scoată scânteiuţe mici iar întunericul va fi întuneric în timp ce eu...

Urma

<introducere>Shift-Alt ca să trec pe caractere româneşti. E cam rare momentele în care fac asta şi în general ele coincide fie cu un moment în care scriu un cuvânt care trebuie înţeles de interlocutor sau când scriu aici. Rare şi astea. Ok.</introducere>


*trosc, un cot în coaste*. E posibil să iei un cot în coaste de la viaţă (mă rog, prin intermediari). Pst! Vezi că tocmai trece. Ei, căcat, până îţi recapeţi respiraţia, a trecut! Rămâi cu nişte coaste fisurate şi probabil cu simţul ploii (deh, vârsta, reumatismele...).

Mă întreb de ce găsesc din ce în ce mai rar un pic de timp sau chef ca să mai mâzgâlesc câte ceva pe aici. Înainte mă agăţam de orice părea suficient de interesant să fie povestit. Acum probabil sunt prea ocupat să trăiesc chestiile alea interesante ori... păi, poate ori nu este nimic interesant de povestit ori nu am suficient curaj să mă privesc suficient de mult timp ca să pot povesti.


Da, am vreo câteva probleme (ei, hai, să nu intrăm in detalii intime, ce credeai). Am o oglindă pe care n-o suport. Îşi face treaba prea bine, de fiecare dată când mă uit spre ea mă văd pe mine. Şi nu-mi place deloc. Probabil aşa se explică barba. A, apropo. Deşi pot explica barba, nu-mi pot explica de ce miros a transpiraţie. Da, nu vroiai să ştii asta, dar aşa e. Unii zic că e lipsa de calciu, alţii că de săpun. O fi existând săpun lactic? Sau calciu care face clăbuci? Eh, mai bine fac o baie cu var, aş rezolva două dintr-un foc.

Nu, nu asta era ideea. De fapt nici eu nu ştiu care e ideea. Dar m-am decis. Unu. Să păstrez toate pachetele goale de ţigări nu e o opţiune, se umple dracu toată casa. Aşa că o să decupez doar chenarele alea pe care scrie 'FUMĂTORII MOR MAI TINERI'. Bă, eu măcar n-o să fiu zbârcit în poză! Şi doi. Să-mi acopăr rahatul ăla de vizor cu ceva netransparent. Nu-mi pasă dacă se vede luminiţa. Şi dacă e acolo ce? Şi dacă nu e acolo ce? Oricum, nu-mi merge soneria şi am muzica dată tare. Cine vrea tre' să bată serios ca să ma facă să aud.

Fumez al dracului de mult. Am ieşit să-mi iau ţigări (hă hă) şi neşte beri că se terminară. E mişto afară după ce stai mult in casă (şi fumezi). E aer curat, vezi la 100 de metri (dacă nu eşti chior, ca mine sau dacă nu e ceaţă afară - nu e). Da' şi când intri înapoi... Băi tată, am vazut baruri / cafenele / discoteci unde se putea respira, ce dracu. Aici e ca după trageri cu artileria. Totul vraişte şi mult fum. Victime nu, dacă nu-l număr pe subsemnatu', victima inocenta a ierbii dracului. Hă.

A, titlul. Păi titlul e simplu. E de la Urma, the banda. Care a fost fraieri şi s-a despărţit. Şi Mani ăsta, am auzit multe despre el, da' are o voce fantastică. Şi nu-mi pasă dacă muzica seamănă cu nuştiuce. E mişto. De aia o am de o lună singurică în playlist. Muzica.

Hai. La nani. Sau la ceva. O să revin, la un moment dat, pe aici. Pa.