cum îmi mai merg afacerile

Nu că ar interesa pe cineva, dar ăsta e avantajul jurnalului: tace şi te lasă pe tine să vorbeşti. Spui tot. Scrii tot, de fapt.

A, da’ înainte de asta, ceva amuzant: azi, mă apropiam de casă când mi-a venit o idee tâmpită, drept pentru care am simţit nevoia s-o împărtăşesc cu cineva. Am scos telefonul, între timp mă apropiasem de bloc, intru în scară, formez numărul, ridic ochii. Îmi zic: ia uite mă, vecinul meu a făcut rost de bani, şi-a schimbat uşa de la intrare. Mă uit la uşa celui din stânga, şi el şi-o schimbase. Ajung în faţa uşii mele, CULMEA, şi eu mi-o schimbasem. Ce dracu? Dimineaţă era cea veche. Mă uit în jur, holul nu îmi era cunoscut. Ar fi fost şi culmea de vreme ce greşisem scara.

Ştiu că jurnalului nu i se pare amuzantă întâmplarea, da’ eu m-am distrat, drept pentru care m-am hlizit următorii 50 de metri, până acasă.

Afacerile… păi, ce să îţi spun măi jurnalule… nici bine nici prost. Azi am terminat actele pentru noua firmă. Cică e gata în patru zile. Un record pentru birocraţia românească. Dacă ai fi şi tu un wiki, ceva, ti-aş scrie şi ce acte îţi trebuie ca să faci o firmă şi ce paşi sunt necesari. Când o sa ai vreun frate bazat pe wiki, o să-i spun lui şi o sa pun şi un link spre tine, să afli şi tu. Şi, bineînţeles, şi de la tine un link spre el, că aşa-s fraţii.

Cert este că a cam dispărut personajul ‘funcţionar la stat neştiutor şi nepăsător’ care a fost erou în povestirile mele mai bătrâne. Am dat peste o tanti foarte amabilă şi binevoitoare la registrul comerţului. Ea s-a ocupat şi de prima mea firmă şi uite ce mare şi frumoasă e acum!

Bine, a apărut funcţionara de bancă privată, care m-a făcut să mă simt ca în şcoala primară. Staţi jos acolo, aşteptaţi după linie, veniţi aici, mergeţi inapoi, veniţi iar aici, mergeţi la etaj, şi eu chiar asta făceam. Mă rog, probabil s-o fi plictisit de cei care mine care dacă nu le spui ce trebuie să facă aleargă ca găinile cu capul tăiat prin sediul băncii încercând să înţeleagă ce au de făcut.

Asta e. Urează-mi succes în continuare, ştiu că ai încredere în mine, a venit momentul să verbalizezi încurajările. Nu mă întreba de unde ştiu cuvântul ăla complicat, că nu-mi mai amintesc. Oricum, înseamnă că trebuie să mă încurajezi din cuvinte, nu doar din priviri.