Mingea de baschet
Nu ştiu exact (ba ştiu, da' e mai mult de scris) cum mi-am adus aminte de mingea de baschet.
În Piatra, după revoluţie, prin '90 sau '91 s-a deschis o Consignaţie. De fapt era un fel de butic cu marfă din Turcia şi Polonia, cred. Aveau toate căcaturile posibile care ar fi putut să sucească mintea unui copchil de 13-14 ani (adică eu). Printre care, o minge de baschet albaaaastră, dacă nu mă înşel prea tare cu un personaj de desene animate pe ea. Cred ca Taz.
Cred că era aproximativ 3-400 de lei. Mult prea mult pentru leul zilnic pe care-l primeam de la mama. Hmm, de fapt cred ca vorbesc prostii. Pentru leul pe care-l primeam din când în când de la mama. În plus, n-am fost niciodată în stare să strâng bani, indiferent care ar fi fost scopul.
Nu-mi mai amintesc exact cum au decurs treburile, nu ştiu cât de greu i-a fost mamei să-mi explice că nu poate să-mi cumpere mingea cu pricina. Ţin minte totuşi că am insistat mult timp şi am bocit demonstrativ zile în şir încercând să o conving. Putea fi ea convinsă şi din prima încercare, oricum n-ar fi avut bani sau tupeu să dea atâţia bani pentru mingea aia albastră.
La vreo săptămână după ce am văzut-o prima dată în vitrină, timp în care treceam pe acolo doar ca să o mai admir un pic, mingea a dispărut. A apărut la un coleg de şcoală conlocuitor, al cărui tată avea Mercedes. Coleg mic, foarte gras şi bătăuş. Şi care nu ştia aproape deloc să joace baschet. Mi-a fost un pic ciudă după care mi-a trecut.
Încă mă mai gândesc la mingea aia.
În Piatra, după revoluţie, prin '90 sau '91 s-a deschis o Consignaţie. De fapt era un fel de butic cu marfă din Turcia şi Polonia, cred. Aveau toate căcaturile posibile care ar fi putut să sucească mintea unui copchil de 13-14 ani (adică eu). Printre care, o minge de baschet albaaaastră, dacă nu mă înşel prea tare cu un personaj de desene animate pe ea. Cred ca Taz.
Cred că era aproximativ 3-400 de lei. Mult prea mult pentru leul zilnic pe care-l primeam de la mama. Hmm, de fapt cred ca vorbesc prostii. Pentru leul pe care-l primeam din când în când de la mama. În plus, n-am fost niciodată în stare să strâng bani, indiferent care ar fi fost scopul.
Nu-mi mai amintesc exact cum au decurs treburile, nu ştiu cât de greu i-a fost mamei să-mi explice că nu poate să-mi cumpere mingea cu pricina. Ţin minte totuşi că am insistat mult timp şi am bocit demonstrativ zile în şir încercând să o conving. Putea fi ea convinsă şi din prima încercare, oricum n-ar fi avut bani sau tupeu să dea atâţia bani pentru mingea aia albastră.
La vreo săptămână după ce am văzut-o prima dată în vitrină, timp în care treceam pe acolo doar ca să o mai admir un pic, mingea a dispărut. A apărut la un coleg de şcoală conlocuitor, al cărui tată avea Mercedes. Coleg mic, foarte gras şi bătăuş. Şi care nu ştia aproape deloc să joace baschet. Mi-a fost un pic ciudă după care mi-a trecut.
Încă mă mai gândesc la mingea aia.
posted by Eugen at 5:12 p.m.
3 comments
