vineri, mai 18, 2007

Mingea de baschet

Nu ştiu exact (ba ştiu, da' e mai mult de scris) cum mi-am adus aminte de mingea de baschet.

În Piatra, după revoluţie, prin '90 sau '91 s-a deschis o Consignaţie. De fapt era un fel de butic cu marfă din Turcia şi Polonia, cred. Aveau toate căcaturile posibile care ar fi putut să sucească mintea unui copchil de 13-14 ani (adică eu). Printre care, o minge de baschet albaaaastră, dacă nu mă înşel prea tare cu un personaj de desene animate pe ea. Cred ca Taz.

Cred că era aproximativ 3-400 de lei. Mult prea mult pentru leul zilnic pe care-l primeam de la mama. Hmm, de fapt cred ca vorbesc prostii. Pentru leul pe care-l primeam din când în când de la mama. În plus, n-am fost niciodată în stare să strâng bani, indiferent care ar fi fost scopul.

Nu-mi mai amintesc exact cum au decurs treburile, nu ştiu cât de greu i-a fost mamei să-mi explice că nu poate să-mi cumpere mingea cu pricina. Ţin minte totuşi că am insistat mult timp şi am bocit demonstrativ zile în şir încercând să o conving. Putea fi ea convinsă şi din prima încercare, oricum n-ar fi avut bani sau tupeu să dea atâţia bani pentru mingea aia albastră.

La vreo săptămână după ce am văzut-o prima dată în vitrină, timp în care treceam pe acolo doar ca să o mai admir un pic, mingea a dispărut. A apărut la un coleg de şcoală conlocuitor, al cărui tată avea Mercedes. Coleg mic, foarte gras şi bătăuş. Şi care nu ştia aproape deloc să joace baschet. Mi-a fost un pic ciudă după care mi-a trecut.

Încă mă mai gândesc la mingea aia.

3 Comments:

Anonymous tudor said...

N-am stiut niciodata ce-s aia bani cand eram mic. N-am auzit niciodata: "n-avem" sau... "e prea scump" sau chestii de genul asta. Mama imi distragea mereu atentie cu altceva, de obicei enervant. Tata era mereu prea ocupat sa faca bani, n-a invatat nici acum sa-i cheltuie.

Nu inteleg nici acum ce inseamna banii. Nu astept sa-i iau, nu-mi trebuie mult sa-i termin, inteleg doar prin comparatie dimensiunea lui scump sau ieftin.

Stiu ca in studentie imi era foame.
Am uitat sentimentul asta. Mi-a ramas doar gustul amar. Senzatia in sine :-?? parca n-am simtit-o niciodata.

Oare asa sa se fi intamplat si cu banii?

Hmm.

PS. Nu-mi aduc aminte nici cand a fost ultima oara cand m-am plictisit.

(Imi place Blogul tau. Have kids! Enjoy life!)

4:03 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Pacat ca nu ati mai postat de ceva vreme... chiar va urmaresc blogul pentru ca imi place mult cum scrieti; v-ati facut si fani (sic!) :)

1:01 a.m.  
Anonymous Silvi said...

Hey, nu te-am mai vazut de multisor prin blogosfera. Chiar vroiam sa vad ce ai mai scris. :)

3:58 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home