Soare şi nor

De necrezut cât de ieftine pot fi gândurile. Costul unui bilet de tramvai.

Un domn în vârstă şi trei ţigăncuşe. Împărţeau patru locuri, faţă în faţă. Domnul nu era chiar domn (domn? ce cuvânt perimat), era un nene mai bătrânel. Un moşulică. Pălărie, ochelari, geantă de voiaj din piele. Ţigăncuşele... să zicem 8, 12 si 15 ani. Moşulică stătea scârbit într-o parte. Ţigăncuşele ciripeau pe limba lor, repede repede. Cea mai dezinvoltă era mezina... explica, foarte convingătoare (după ton şi expresia celorlalte) ceva. M-am gândit la discuţiile despre pokemoni, transformeri şi Harry Potter ale copiilor români cam de aceeaşi vârstă. Ar trebui să învăţ limba "conlocuitoare", cred că-s mai interesante discuţiile lor.

Trei copii, fără nici o destinaţie exactă. Cea mai mică a coborât cu o staţie înaintea mea şi fugea pe lângă tramvai făcând din mână celorlalte. Îmbrăcată cu o pereche de pantaloni foarte moderni, largi şi prea scurţi pentru ea, pentru care adjectivul "murdar" suportă timpul trecut. Foarte trecut. Cu ciocate scâlciate, probabil moştenite de la maică-sa, care le găsise aruncate pe undeva. Cu părul aiurit dar cu o faţă curată, veselă, zâmbitoare şi, bănuiesc, încrezătoare că "mâine" o să fie cu siguranţă mai cald, mai bine.

M-am întors să mă uit după ea. Dinspre asfinţit mă fugărea un soare alb şi enorm şi un singur nor, în formă de fier de călcat.