Discutând, cu mine

Ai dreptate, iar eu sunt un prost. E simplu, e scurt. Sunt lung şi complicat.

Gândesc, dar nu reuşesc niciodată să-mi târâi după gândurile mele trupul şi cuvântul. Ochii mi-o iau înainte şi se întâlnesc undeva cu ai tăi. Când nu se întâlnesc, totuşi, rătăcesc aiurea şi inevitabil trupul şi cuvântul îi ajung din urmă. Ochii mei şi cuvântul meu se ceartă, se îmbrâncesc, sub patronajul îngăduitor al gândurilor mele. Partea mea materială bântuie. Fantoma mea materială pute.

O durere în gât nu te poate opri să gândeşti. O durere în piept, nu te poate opri să gândeşti. O durere în suflet, ei, aici e altceva. Nu gândi, e inutil.