eeeei

Cu câţi de e se scrie te iubesc? Să mor eu, nu mi-am pus niciodată problema.

Nici măcar acum nu mi-o pun. Acum stau cu capul aruncat într-o parte. Adică, aruncat, ce vreau să zic, mă rog, aranjat prost într-o direcţie în care capul meu stă strâmb şi se uită la ce scriu. Eu. Adică el.

Te iubesc. Te iubeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc. E posibil să dau peste un bug. Şi mă opresc din e-uri. Ce dobitoc, să te opreşti din iubit cu multe e-uri pentru că e posibil ca jegul ăsta de soft să zică ceva de verde. Sau de pică.

Victolaş şi-a exprimat dorinţa să înfieze o raţă. Păi e bine. Eu zic că e al dracului de bine.

Nu e bine că ascult Led Zepp. Nu e bine. Mi-e somn. Mi-e de verde, sau de pică.

Mă întreb dacă n-ar fi fost o idee mai bună să mănânc ceva. Orice, ceva de mâncare, ceva pe care să-l aşez cumva la temelia vitaminelor din căcatul ăsta care se cheama existenţa mea materială. Fi-mi-ar materialul şi băga-mi-l-aş (vai ce cuvânt) în cur.

Oare dacă scriu o poezie o să am voie să scap şi o flatulenţă (ah ce politicos mă ecsprim) şi tot în Rai o să ajung? Poezia e cheia de intrare în rai, mai puţin în cazul în care ai fost un beşinos ordinar şi ţi-ai beşit viaţa într-un mod vesel şi binedispus. La dracu.

La mine pe undeva e mult zgomot da' cine dracu mi ţi-l aude. Eu personal prefer să dorm. Nu să zbor, să dorm. Şi să visez că îmi corectez greşelile exprimative sau cum se zice corect în limba voastră. Apropo, de ce dracu mi-aş reciti blogul, doar ca să văd cât de disperat sau binedispus eram la un moment dat? Dă-l dracu, nici nu ştiu de ce-l scriu, aşa cu capul înclinat într-o parte.


Cred că-mi curge inteligenţa printr-o ureche. Depinde ce ureche înclin spre într-o parte. Ei da. Serios. Sunt incoerent. MARE BRÂNZĂ. Dă-vă-n direcţii arbitrare.