Ginta, partidul, republica România, doăştri

Pedre era un visător. Pedre purta părul lung, scria poezii şi se îmbrăca în alb. Pedre nu mânca carne de raţă pentru simplul motiv că nu văzuse niciodată o raţă. Nu mai existau raţe. Pedre râdea rar. Zâmbea din când în când dar nimeni nu-l văzuse râzând. Pedre se ferea de oameni pentru că Pedre era poet. Singurul lui prieten era Relu. Relu era dromader şi lucra la o companie de transport. Când ieşea din tură, Relu putea fi văzut deseori băgând capul pe fereastra lui Pedre.

De fapt, Pedre n-avea ferestre. Pedre locuia într-o peşteră. Când era mic, Pedre asculta cu plăcere poveştile spuse de bunicul lui. Bunicul lui era Oi Lan Idepe Cisimar Emi Mal Teani Sial Buruze Bu Ofene Cot Lici Pitu Ionel Mimi Puidetrac. Restul numelor se pierduseră în timp, bunicul lui nu şi le amintea decât pe astea. Oi, cum i se spunea pe scurt bunicului lui Pedre, susţinea că este descendentul celui mai celebru om pe care-l avusese vreodată lumea, Puidetrac. Desigur, dacă ar fi fost adevărat, atunci compania de transport care îl avea ca angajat pe Relu ar fi fost a lui Oi iar mai târziu i-ar fi revenit lui Pedre.

Cu câţiva ani în urmă, un vis îl chinuia pe Pedre. Se făcea că un dromader intra în peşteră (cu câţiva ani în urmă Pedre nu stătea într-o peşteră ci locuia în podul cabanei lui Oi), îşi proptea copitele lângă un ochi de apă, se uita lung la Pedre şi slorpăia preocupat băltuţa. Un ţap de mărime mijlocie apărea ţăpăind de după o stalagmită, încăleca pe dromader şi ieşeau împreună din peşteră. În vis, Pedre ar fi vrut să fugă după ei să vadă unde se duc, dar la intrarea în peşteră apărea un urs care zicea „Mor” după care Pedre se trezea.

Pedre era frustrat. Pedre nu vroia să se trezească. Pedre lăsase în urmă confortul podului şi se mutase într-o peşteră. Peşterile erau rare în regiune dar Oi îl ajutase să capete o repartizare într-o peşteră cu o singură galerie, fără stalagmite, fără lac. Pedre căutase mult timp un dromader până în ziua în care l-a găsit întâmplător pe Relu în faţa peşterii.

Pedre era treaz şi se întorcea de la cenaclu. Lui Pedre nu îi plăcea să meargă la cenaclu, dar Oi insista ca Pedre să continue să viseze şi atunci când nu dormea. Pedre visa dar dormea din ce în ce mai mult de când era prieten cu Relu. Relu nu dormea împreuna cu Pedre pentru că Relu dormea la servici. Transporturile nu mai erau atât de dese cum erau când Relu îşi luase primul snop de paie ca avans de plată ca proaspăt angajat.

Anul câteva mii înaintea erei noastre, exact câteva mii de ani mai târziu, a doua zi. Cald. Pedre picotea, la umbră, în peşteră. Deşi stătea la umbră, Pedre transpirase abundent. La picioarele lui se formase o mică băltuţă. Când a deschis ochii, la nici câţiva centimetri de el moţăia, făcută ghem, o arătare de dimensiuni medii care părea făcută din mii de ace.