sunt stresat

Sau cel puţin aşa susţine doctorul cu care am avut azi o întâlnire. Deşi nu se aştepta să mă vadă, a fost nevoit. Intrasem deja pe uşă.

M-a aşezat posterioric (adică în fund) pe un pat din ăla din muşama şi a început să mă descoasă (metaforic vorbind, desigur, pentru că, tehnic vorbind, nu-s cusut). Că de când nu am mai dormit (de aseară), dacă mănânc lactate (da), dacă mă doare aici (nu), dar aici (nu), că dacă am o poziţie corectă pe scaun la servici (nu), dacă stau mai mult de 10 ore pe zi cu ochii în computer (da), dacă dorm bine noaptea (aşa şi aşa), că ‘respiraţi adânc’ (’îffffff îfffffff’), ‘respiraţi normal’ (’îf îf’), ‘da, n-aveţi nimic’.

‘Bine dom’ doctor, da’ am un coleg căruia-i zvâcneşte un deget’. ‘Să-şi pună o pernuţă sub încheieturi în aşa fel încât degetele să-i stea deasupra tastelor’ (mi-a arătat cum, da’ cum n-am aparat de fotografiat (IAR DESPRE APARATUL DE FOTOGRAFIAT?!?!), n-am cum să-ţi arăt). Doctorul ăsta avea răspuns pentru orice şi prea multe întrebări, am fost tentat să-l întreb ce-a făcut Ceahlăul în meciul din retur cu Poli Timişoara, în anul 1974, dar cum nu ţineam neapărat să aflu, nu l-am întrebat. Sigur ştia.

Am ajuns acasă şi am băut (deja) 1 (un) litru de lapte. Am descoperit cu surprindere, scris pe cutie, că cică nu trebuie să-l ţii în frigider, că e pasteurizat şi nu se strică. Cel puţin nu până deschizi cutia. Ăsta ar fi fost singurul motiv pentru care, până acum, nu-mi cumpăr mai mult de 2-3 cutii odată.

Şi, în curând, o să mă duc la culcare. Poate-mi mai trece stresul şi oboseala. Că aşa mi-a zis doctorul, că e de la stres. Şi să dorm. Noapte bună, şapte purici.