eu plus o traistă egal câini fericiţi

Ei bine, am comis-o şi pe asta. După aproximativ 100.000 de kilometri ca şofer, fără evenimente (majore), am reuşit să trântesc două maşini între ele. Vag defectate, maşinile sunt O.K. Un spoiler plus o triplă şi o portieră stânga.

Ei, aici intervine povestea cu zâne. Impresionat de lacrimile de durere ale proprietarei şi de tristeţea proprietarului maşinii care, până la impactul mârşav cu extremitatea dreapta spate a maşinii pe care o conduceam în marşarier, staţiona aproximativ ilegal perpendicular pe o intersecţie, le-am alinat disperarea spunând că "o rezolvăm noi".

Interpretarea total greşită a cuvintelor mele a dus la o situaţie pe care o întâlneşti doar în elucubraţiile beţivăneşti ale vreunui povestitor de telenovele. Adică indivizii mă sâcâie aproape zilnic. Să merg cu ei la asigurări, ba la service, ba că "oare nu trebuia să semnaţi dumneavoastră?".

Ok. În lumea modernă, se întâmplă cam aşa: trozneşti o maşină nevinovată, îi dai asigurarea obligatorie, saluţi printr-o înclinare uşoară a capului şi îţi vezi de treaba ta. În lumea cavalerismului antic, unde eu probabil încă trăiesc, îi ţii de mână pe copii şi îi ajuţi să treacă strada, mergi cu ei la service, încerci să-i convingi pe cei de la asigurări să le schimbe complet portiera (care fie vorba între noi e puţin îndoită, nu se vede prin ea), dai din urechi, etc. şi până la urmă eşti de acord prin faptul că nu poţi să spui "nu" sau, mai degrabă "ia mai du-te mă'n gâtu' măti', ce-s eu, mama răniţilor?" să plăteşti (momentan) reparaţiile.

Adică, boul de Vasile (eu) o să scoată vag din buzunare neşte meleoane pe care le va recupera parţial de la asigurări. Asta este o chestie de dat în ziar cu titlul "cel mai prost şofer care conduce bine din Iaşi", cu poza mea pe care să fie desenate nişte pedale.

Ezact. Sunt o vacă virgulă cu pedale.

În sistemul medical românesc doar timpul vindecă

Să-şi dea Dumnezeu, drăguţu', sănătate şi spor în toate, ca tare bine mai are grijă de mine. Şi trebuie să spun că-l înţeleg că mai ia o pauză din când în când, probabil sunt obositor. Şi cum ia o pauză, trebuie să fac eu o boacănă, că altfel nu mă simt bine.

Am luat un cot amical în piept. Nu ştiu de ce mă încăpăţânez să-mi demonstrez că-s în formă... Fotbal mi-a trebuit. Ei, cert e că am luat-o. Problema e că doare din ce în ce mai rău şi azi am fost la medic.

Ei, de-aici a fost distractiv. La 8 (am) trecute fix am fost la policlinică. Doamna doctor, mă scuzaţi, sărumâna, îşi începea programul la 7 dar n-a catadicsit să apară până pe la 9 juma'. Şi-a făcut totuşi milă de faţa mea şi m-a introdus primul. M-a palpat vag prin dreptul pe unde ziceam eu că mă doare şi m-a trimis afară, să-mi fac o radiografie.

La triaj, lume ca la circ. Două tante foaaarte expeditive reuşeau să "rezolve" un individ la 5 minute. Noroc că-s calm, deşi mi-e greu să respir adânc în momentul de faţă. Mă rog. Am ajuns în faţă ca să aflu că biletele la Radiologie s-au epuizatără şi că să merg să mă milogesc pe la secţia de pediatrie, poate-mi fac tantele de acolo o "hemitoracică, stânga faţă". M-am milogit. Mi-au făcut pe la 10 şi ceva, să revin eu pe la 11, 11 juma, că e gata.

Am revenit pe la 11 că nu mai puteam. Ura! Era gata. Păcat că m-am întors la tantea iniţială unde era ciopor de lume, care mai de care mai defect. Desigur că proverbialu-mi bun simţ a funcţionat, sta-mi-ar în fund şi am mai aşteptat până pe la 12 juma în faţa uşii, până m-a remarcat doctoara şi m-a introdus. Că e normal să mă doară şi să nu pot respira (s-avem pardon, mie nu mi se pare) şi că da, ăla negru e plămânul meu (nu, nu e anormal de negru, dar dacă ţin neapărat, să mă las de fumat) şi că n-am nimic rupt. Ei fir'ar, eu îmi pusesem speranţe în asta.

Să iau pastile şi îmi trece. În trei săptămâni. În care să încerc să nu respir, că mă doare.