2checkout

Buni băieţi. Exact ce-mi trebuie. Taxe rezonabile iar ca să-ţi faci cont la ei, durează 5 minute. Siiiigur că da!

Adica NU. Am 6 zile de când am introdus ultimul ticket. Nici un semn.

Dar să încep cu începutul.

Tot umblând să văd care e cea mai convenabilă metodă să-mi iau banii pe tirbuşoane, am dat (la recomandările unuia-altuia) peste 2checkout. Am citit eu pe la ei pe site (n-o sa pun linkuri aici, sunt destul de uşor de găsit) cum că ‘Start selling in minutes‘. Fugi de-aici!

Aşa că mi-am pus bani pe Taifun (cine nu ştie ce-i, să meargă pe site-ul BancPost, e pe acolo, pe la secţiunea carduri), am mers la ei pe site şi am început să număr minutele pe care le mai am până o să pot să intru în celebrul (de acum) cont de merchant.

S-I-M-P-L-U! Dai click pe Sign-Up, selectezi ‘Credit card’ la payment type, click-click în bifele de ‘agree with terms…’, click pe Continue. A se observa că deja eşti la ‘1 step from success’.

Bag numărul cărţii de credit, completez eu frumos toate câmpurile… mă poticnesc la CW Code. Cică ‘Security code, usually 3 or 4 digits, and found on back of card‘. Când mi-am luat domeniul de la GoDaddy, nu mi l-a cerut, adică mi l-a cerut da’ or zis băieţii că dacă n-am, nu-i bai. Şi eu nu aveam. Aşa că am lasat gol câmpul şi aici.

BANG! Eroare. ‘Please fill in all the fields’. Domle, înseamnă că trebuie să am vreun cod din ăla. Întorc cartea de credit pe o parte, pe cealaltă, mă uit şi pe muchie… Nimic care să semene cu vreun cod de securitate. Doar, sub numărul cc (prescurtare de la creditcard, că e cam mult de scris), se repeta codul BancPost: 5487. ‘Măi!’, îmi zic, ‘poate ăsta o fi CW code!’. Introduc eu acolo 5487, ‘Continue’, BANG!, ‘Insufficient funds’.

Hopaaa! Cum adică? Păi aveam cei 49 de dolari pe card şi după o tranzacţie eşuată nu mai am? Păi cum vine asta, mă avertizezi că n-am introdus codul, dar în acelaşi timp dai drumul la tranzacţie? EXACT!

Mă duc la bancă, îmi zic ăia că e şi vina lor, că mi-au emis cardul fără codul cu pricina, îmi iau cardul vechi şi promit să-mi facă unul nou. Numai două săptămâni a durat. Dar am card nou.

Drept pentru care, în ziua în care am venit de la bancă, proaspăt posesor de proaspăt card, mă sui pe internet, merg la 2checkout pe site, completez fericit formularul, când… iar trebuie să bag codul. ‘Eheei’, îmi zic, ‘tura asta am cod!’. Întorc cardul cu burta’n jos şi când mă uit pe fundul lui… surpriză! Un număr de 4 cifre, urmat de un număr de 3 cifre. Care dracu’ o fi CW-ul? Tantea de la bancă se bâlbâise când am întrebat-o aşa că mi-am spus că o să fiu suficient de deştept cât să mă prind singur.

Vise, speranţe, amăgiri. Nefiind nici ebraică nici vreo limbă chinezească, citesc de la stânga la dreapta. Citesc ‘3 or 4 digits’, dar apoi citesc un număr de 4 cifre, URMAT de un număr de 3 cifre. Singura chestie care mi-a trecut prin cap a fost că, ambele sunt CW-uri, şi se folosesc în funcţie de situaţie, unii vor pe cel de 3, unii pe cel de 4. Aşa că l-am introdus pe cel de 4.

BANG!. Incorrect CW. ‘#@/#=@&%^&$ mamii lor!’. O fi cel de 3 atunci? ‘Insufficient funds‘. ‘Ei, apăi tu-ţi ceapa ta de 2checkout, cu pisicii lui bunică-ta cu tot’.

După un schimb de emailuri cu un nene Jason de la support, mi s-a transmis să sun la un număr de telefon, pentru că nu pot discuta detalii sensibile (ca numărul cc) prin email. Buni băieţi, au grijă de utilizatorii lor.

(a doua zi) Pus mâna pe telefon, sunat la numărul de support. Dupa vreo 20 de minute de încercări, mă fac şi de râs pe la support-ul de la ISP, aflu că trebuie să formez ‘001′, nu ‘1′ pentru a vorbi în State. Bun. Sun, şi după ce am vorbit vreo 3 minute cu un robot foarte simpatic, care m-a rugat să apăs pe tasta 2, îmi răspunde o tanti.

Foarte amabilă, m-a ascultat după care m-a întrebat: ‘Can you hold a moment, please?’. ‘Absolut’. 10 minute mai târziu, după ce înjurasem fâşâitul pe care-l ascultam, venit tocmai din îndepărtatele State Unite, unde atunci era zi, tanti a revenit şi mi-a spus ‘Do you know how to clear your browser cookies?’. Am crezut că pic pe jos. De fapt eram deja pe jos, că n-am măsuţă de telefon, şi-l ţin pe parchet. ‘Yes’. ‘Please do so and then try again’. Cât despre cei 100 de parai pe care deja-i dădusem pe două erori de-a lor, nici un cuvânt.

Îmi curăţ prăjiturelele din răsfoitorul de dintre-reţele (Pruteanu ar fi mândru) şi încerc din nou. De data asta cu numărul de 3 cifre.

DUMNEZEULE! Am ajuns la pagina următoare! Am merchant number! Trebuie doar să-mi mai fac un cont la ei, mai dau vreo două clickuri şi gata!

Siiiiigur că da. Şi cât de aproape am fost. Simţeam că e ultimul click, dar simţeam şi că ceva e în neregulă. Prea merseseră lucrurile cum trebuie în ultimele 5 clickuri. Cu emoţie, apăs pe ‘Continue’.

Bang? Desigur. Şi de data asta, le-a crăpat serverul de web, urât, cu o eroare 500 de http1.1, care mă interesa grozav. Am şi poză.

Drept pentru care, contul meu a fost pe jumătate făcut. Adică am primit inclusiv un email de felicitări, pupături şi mulţumiri cu lacrimi în ochi că mi-am făcut cont la ei, îmi zic cum se cheamă contul meu, chiar şi parola, dar… contul meu?

Orice încercare de a intra pe site la ei cu userul şi parola pe care mi-au trimis-o… în van. Am încercat să-mi recuperez parola (forgot your password?), dar ăştia chiar ţin seama de întrebările şi răspunsurile pe care le pun în caz de parola uitată, iar eu nu ţin seama de ele, aşa că, bineînţeles, am uitat ce am băgat pe acolo.

Ar fi al treilea ticket pe care l-am introdus la băieţi. Şi după 5 zile de aşteptări, am primit doar un email automat care îmi spune că băieţii sunt foarte preocupaţi de problema mea şi se va rezolva rapid.

Poate doar de la sine, dacă-mi caut alt merchant gateway…