Curcubeul

Un semi-întuneric. Mircea nu îşi dădea seama dacă e claustrofob sau nu, dar ştia că e tare înghesuit. Şi chestia asta cleioasă care îl sâcâia de ceva timp. Mircea nu mai ştia că: timpul există, ce e ăla clei şi că îl cheamă Mircea. Mircea avea aripi dar nu ştia nici asta. Mircea era înghesuit şi ştia că zgomotul ăsta ritmic e ceea ce îl ţine în viaţă. Foşgăitul din jur îl simţea în timpane dar nu înţelegea ce se întâmplă. Îi era doar cald dar bănuia că nici asta n-o să ţină mult.

"Încercam să ma întind un pic! Nu, ce-i asta? Nuuu, doaaaare!". Mircea. "Hmm, ce zice ăsta micu? Nici n-a ieşit bine şi face scandal. Pun pariu că e un mâncău, du-te şi caută ceva de mâncare". Gina. Coţofană, rang trei. "Are ceva de şef în croncănit, cam subţirel, dar cred că e vorba de regimul alimentar, se rezolvă, am plecat, mă întorc imediat". Pierre, cum îi ziceau prietenii, coţofan. Rang patru, puţin frustrat la ultimele promovări. Ratase obiectivul la mustaţă, nu fusese promovat. Acum umbla după musculiţe, avea deja încă două guri de hrănit şi venea a treia.

Într-adevăr, încercând să se întindă un pic ("of, spaţiul ăsta strâmt, am înţepenit aici!"), Mircea lovise din neatenţie cu ciocul mic şi încă nu foarte tare, în coaja căsuţei lui temporare. Făcuse o găurică mică de tot, prin care intra lumină (nu ştia că e lumină, ştia că-l dor ochii, ştia că-l doare ceva nou). Foşgăitul se auzea acum mai tare şi Mircea era curios să vadă ce e dincolo de zidul ăsta care-l înconjura. S-a întins din nou, dar nu reuşea să stea cu ochii deschişi îndreptaţi spre mica gaură care-l lega de lumină. S-a ghemuit din nou, mic, într-un "colţ" al cămăruţei, a închis ochii şi a adormit repede. De afară se auzeau, încet şi aproape, plânsetele de foame ale fraţilor lui.

Biletul

Nu ştiu de ce, dar e mai bine aşa, cu bani mici. Parcă sunt mai calm când o pâine - mică, rotundă, semi - costă 40 de bani şi nu 4000 de lei. Nu-mi amintesc exact, dar când eram mic pâinea era vreo 2-3 lei şi era ok.

În schimb nu ştiu unde naiba am pus biletul ăla de tramvai pe care l-am cumpărat acum vreo lună. N-aveam nici cea mai vagă idee cât costă, era 2 lei, l-am compostat aiurea da' mai aveam un capăt şi l-am căutat azi peste tot (adică în toate compartimentele portofelului), biletul, nicăieri. Parcă aş avea o gaură neagră în portofel. A trebuit să-mi procur altul, cu "un singur capăt", prin amabilitatea vatmanului, căruia îi sunt şi acum recunoscător. A costat un leu şi 20 de bani. Sunt plăcuţi bănuţii ăia mici pe care-i am acum.

Despre ce naiba vorbesc aici? Habar n-am. Ştiu doar că îmi place frigul şi să fumez. Aici e cald, dar.

Fir'ar ea a naibii de viaţă.

Dimineaţa pe răcoare

Sau dimineaaţaa devreeeemeee, ceaţa-i lipităă de drum. (Trenu' intră'n gaarăăă, împaachetat în fum) (da, ce, n-are voie omu să fie mai în vârstă?).

Dimineaţa e o chestie vag plicticoasă şi cert enervantă. Îţi sună ceasu deşteptător şi / sau alarma de la mobil. Sau însuşi el, mobilu'. E sor'ta care vrea să-ţi povestească , cum merge ea pe stradă şi se plictiseşte aşa că s-a gândit să te sune pe tine ca să mai pălăvrăgiţi ("bă, de câte ori să-ţi spun că dacă mă mai suni la 7 juma dimineaţa te bărbieresc cu prima ocazie când pun mâna pe tine?" - nu c-ar avea sor'mea barbă, da' pe bune, dacă ar avea, mi-ar plăcea să i-o ciopârţesc, ce, ea cum îmi ciopârţeşte somnu?). Sau e agentul tău de bursă care te sună panicat că a scăzut indicele Q cu 0.23 şi brusc a intrat în fibrilaţii şi nu ştie ce să facă că dacă dă faliment a dat de dracu, are 5 copii acasă şi n-are butelieee ('r'aţi a dreacu , cu turmele voastre de copii, mai bine staţi la rând la butelii decât să vă puiaţi din principiu).

Viktolaş despre care ziceam că vrea raţă şi-a făcut şi el o gaură virtuală unde să-şi scuipe frustrările, plămânii şi excesul de idei care-i aleargă prin cutia aia pătrată care-i ţine loc de cap. E ceva cu albastru şi cafea. Mă rog, Viktolaş e un special, ştie el ce ştie sau o fi daltonist, dracu ştie.

Am început Oraşul damnat. Au fraţii ăştia (Strugaţki) doi (Arkadi şi Boris) un stil de te doare mintea. Mă rog, greşeala mea (actuală) e că încerc să-mi dau seama dacă băieţii scriau împreună sau dormeau cu rândul ca să producă mai repede cărţile.

Mi-e un pic somn. Mănânc o cafea şi mă duc sa beau o ţigară. Bună dimineaţa (mea) dom-NU-le.

Discutând, cu mine

Ai dreptate, iar eu sunt un prost. E simplu, e scurt. Sunt lung şi complicat.

Gândesc, dar nu reuşesc niciodată să-mi târâi după gândurile mele trupul şi cuvântul. Ochii mi-o iau înainte şi se întâlnesc undeva cu ai tăi. Când nu se întâlnesc, totuşi, rătăcesc aiurea şi inevitabil trupul şi cuvântul îi ajung din urmă. Ochii mei şi cuvântul meu se ceartă, se îmbrâncesc, sub patronajul îngăduitor al gândurilor mele. Partea mea materială bântuie. Fantoma mea materială pute.

O durere în gât nu te poate opri să gândeşti. O durere în piept, nu te poate opri să gândeşti. O durere în suflet, ei, aici e altceva. Nu gândi, e inutil.

Noaptea târziu (sau dimineaţa devreme?)

Ce poţi face cam pe la ora asta. Pai uite, îţi zic eu: termini o carte mişto (Lunea începe sâmbăta, de fraţii Strugaţki), mai speli o şosetă... Da, ce-i rău în asta?

Mă rog, am nevoie de şosetele respective, din motive care mă privesc personal pe mine şi pe picioarele mele. Aşa că, desculţ sau parţial încălţat cu adidaşii, am spalat frumos şosetele cu săpun lichid, de mâini, le-am clătit bine bine cu apă rece (o să răcesc la ovare!), le-am zvântat bine prin centrifugare (mă rog, varul de pe pereţi absoarbe picături mici de apă, aşa că n-am mustrări de conştiinţă) le-am băgat un pic la cuptor după care le-am pus pe un calorifer. Sper să se rezolve până dimineaţă.

Între timp, e plăcut să simt mocheta sub picioarele goale. Un pic jegoasă, mocheta, da' e ok. La o adică, mă pot spăla oricând din nou pe picioare, în chiuveta din baie.

Mai am Piciul şi Oraşul damnat de citit şi tre' să fac rost de alte cărţi. Mă descurc io cumva, ce papucii măsii.

Cam asta ar fi. Mă duc să verific caloriferul.

Pe aripile cuvântului

Mă preocupă de la o vreme, adică de multă vreme, adică de ceva timp, cuvinte în general. Le învârt, le sucesc, le răsucesc şi până la urmă îmi ies alte cuvinte. M-am cam săturat. De interpretări, de cuvinte cu mai multe sensuri, de sensuri.

Cred că o să inventez cuvinte noi, cu un singur sens, cu care să te poţi duce să iei pâine (adică să te înţelegi cu tanti de acolo, normal, trebuie şi ea să ştie cuvintele), să duci gunoiul şi să mângâi un câine. Cred că pentru câine cuvintele chiar au un singur sens. Cuvintele astea pe care le folosesc eu cu mai multe sensuri. Ce-ţi trebuie domle mai multe sensuri?

Îmi trebuie o foaie de hârtie şi un pix să pun negru pe alb planul noului dicţionar cu sens unic.

Marţi, februarie treişpe

Mi-ar trebui o pisică neagră, o scară, un coşar şi o maşină de pompieri, cu pompieri cu tot. Care să facă nino-nino. Maşina.

Ce-ar fi să fie în fiecare zi trei ceasuri rele? Şi să le pui cum vrei tu. Ar face multă lume fericită, e o idee. De fapt, cred că dacă aş fi pesimist aş reuşi să cred că în fiecare zi sunt trei ceasuri rele, da' ghinionu' dracului, nu le poţi distribui tu, le distribuie un individ plin de rea voinţă a cărui plăcere e să vadă bătrâni rupându-şi picioarele pe gheaţă. Bătrâni şi bătrâne, mai puţin cele care se ocupă cu moşitul, care ar fi în (pe) elementul lor.

Diferenţa de douăşunu de ceasuri rele le-aş dormi. Sau le-aş mânca. Sau bea. Sau... eh, să nu fiu grobian, n-aş putea să zic că aş prefera să mi le bag în... Adică aş putea, dar ce porc ordinar aş fi să umplu internetu' de măscări?

Deci. Să îmi împart ziua în opt, vorba ceea, aş fi un tip mult mai ordonat. Cele trei ceasuri rele aş putea să mi le petrec cu prietenii, că doar de aia ai prieteni, ca să te ridice de pe jos când ţi-a pus piedică vreun ceas rău. Sau ca să râdeţi împreună despre ce ghinion fantastic ai avut când a dat maşina peste tine în timp ce intrai în bloc. A, stai. Când treceai strada, când intrai în bloc e mai plauzibil un ghiveci, un geam spart, un copil care-ţi ajunge cu capu' cam până la... mă rog, care iese în viteză din bloc şi se propteşte cu bostanul unde-i mai greu voinicului, 'ra'ţi a naibii ăia care faceţi plozi şi-i lăsaţi să alerge bezmetici pe casa scării.

Trei şpe. Cum naiba, când trei e un număr atât de norocos (ha ha)... Adică, dacă mă înţeleg, cei trei crai din japonia, cei trei muşchetari, cei trei pitici (alţi 3 sunt în puşcarie iar al şaptelea s-a îmbolnăvit de gigantism metabolian cu guşă şi îşi încearcă norocul în K1), cele trei volume în care e împărţită dacia treişpe zero zero. Hmm, stai. Deci când e trei-şpe, nu e bine. Ce bombalăi ăia de la UAP, habar n-au de marketing.

Tehnologia e un lucru foarte mare. Cred că am mai nuanţat (vai ce intelectual, fată!) chestia asta pe aici. Mă cam enervează vaca de blogger dot com care am impresia că încearcă să facă ceva de genul spellcheck şi-mi subliniază cam toate cuvintele cu roşu de mă face să mă simt ca în primară când toarşa învăţătoare consuma o mină întreagă de pix înjurându-mi caligrafia. Şi pe atunci, de exemplu, nu aflasem de litera k de la kilogram, literă pe care încă o mai stâlcesc, caligraficeşte vorbind. De unde dracu am ajuns aici?

De la treişpe. Să fiu sănătos. Noroc să am. Prost să fiu şi a mea va fi împărăţia cerului (mai vede cineva complotul din fraza anterioară?). Deci prost să fiu, complot să am.

eeeei

Cu câţi de e se scrie te iubesc? Să mor eu, nu mi-am pus niciodată problema.

Nici măcar acum nu mi-o pun. Acum stau cu capul aruncat într-o parte. Adică, aruncat, ce vreau să zic, mă rog, aranjat prost într-o direcţie în care capul meu stă strâmb şi se uită la ce scriu. Eu. Adică el.

Te iubesc. Te iubeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc. E posibil să dau peste un bug. Şi mă opresc din e-uri. Ce dobitoc, să te opreşti din iubit cu multe e-uri pentru că e posibil ca jegul ăsta de soft să zică ceva de verde. Sau de pică.

Victolaş şi-a exprimat dorinţa să înfieze o raţă. Păi e bine. Eu zic că e al dracului de bine.

Nu e bine că ascult Led Zepp. Nu e bine. Mi-e somn. Mi-e de verde, sau de pică.

Mă întreb dacă n-ar fi fost o idee mai bună să mănânc ceva. Orice, ceva de mâncare, ceva pe care să-l aşez cumva la temelia vitaminelor din căcatul ăsta care se cheama existenţa mea materială. Fi-mi-ar materialul şi băga-mi-l-aş (vai ce cuvânt) în cur.

Oare dacă scriu o poezie o să am voie să scap şi o flatulenţă (ah ce politicos mă ecsprim) şi tot în Rai o să ajung? Poezia e cheia de intrare în rai, mai puţin în cazul în care ai fost un beşinos ordinar şi ţi-ai beşit viaţa într-un mod vesel şi binedispus. La dracu.

La mine pe undeva e mult zgomot da' cine dracu mi ţi-l aude. Eu personal prefer să dorm. Nu să zbor, să dorm. Şi să visez că îmi corectez greşelile exprimative sau cum se zice corect în limba voastră. Apropo, de ce dracu mi-aş reciti blogul, doar ca să văd cât de disperat sau binedispus eram la un moment dat? Dă-l dracu, nici nu ştiu de ce-l scriu, aşa cu capul înclinat într-o parte.


Cred că-mi curge inteligenţa printr-o ureche. Depinde ce ureche înclin spre într-o parte. Ei da. Serios. Sunt incoerent. MARE BRÂNZĂ. Dă-vă-n direcţii arbitrare.

Păi de ce?

Păi de exemplu, pentru că n-am categorii. Mi-aş dori următoarele categorii pentru posturile mele (într-o succesiune absolut dezordonată): despre mâncare, despre cărţi, despre copii, despre săraci, despre copii săraci, despre calculatoare, despre dobitoci, despre mine, despre alţii, etc, etc. Da' n-am, aşa că e dezordine pe aici.

Hmm, tocmai am văzut o maşinuţă roşie pe aici. Ciudat să vezi la tine în birou o maşinuţă mică roşie care se învârte de capu' ei pe sub mese. Mă rog, asta intră în categoria 'despre copii'.

De ce naiba nu prea scriu eu pe aici, că am o grămadă de povestit. Multe rău de tot. Cred că sunt foarte leneş. Nu, ŞTIU că sunt foarte leneş, dar CRED că din cauza asta nu prea scriu pe aici. Cred că mi-am mai propus de vreo 23 de ori să revin la un obicei cu blog, da' se pare că nu prea mă ţine.

Oricum, îmi salut revenirea, fie ea şi temporară. A, chiar, s-a schimbat blogger.com-ul, de'acu mă introduc în sistem prin userul de gmail. Ce ţi-e şi cu globalizarea asta şi cu dominaţia Google asupra internetului, domle!