fan club Traian Băsescu

…chiar mă gândeam. Or fi existând fan cluburi ale preşedinţilor în exerciţiu? Care să nu fie partidele din care provin respectivii? Am pornit o scurtă vânătoare de fan cluburi, pe internet, desigur.

Dar pentru început, m-am gândit, ce naiba ar putea discuta membrii unui fan club Traian Basescu? Eu, par example, am fost fan (neînmatriculat) al lu’ Michael Jackson. Da’ ăla scotea un album pe an, maxim, da’ Băsescu cântă toată ziua, când începe nu-l mai poţi opri. Când naiba să mai şi discuţi ce spune? Întotdeauna trebuie să fii atent să vezi care-i subiectul, ce opinii are şi cum îi stă părul şi cravata în această seară.

Am luat-o logic, cu Google înainte, marş. Ce preşedinţi în exerciţiu ştiu? Păi… George Dubbya Bush. Am căutat ‘george bush fan club’ şi primul link a fost The I hate George Bush fan club. Bună treabă. Păcat că linkul a dus într-o pagină care arăta prea naşpa şi prea defectă ca să mai încerc să văd ce e cu ea. Oricum, numele spune multe.

Am decis să iau primul link pe Google şi să caut doar cinci preşedinţi.

După ce am aflat că Spania n-are preşedinte, am aflat că are regină. După care am aflat că are chiar şi rege. Juan Carlos de Borbon Y Borbon. Na, nu te poţi lega de numele omului. I-am căutat fan clubul pe Google. Primul link returnat era în ruseşte şi cum nu cunosc limba, am presupus (ca să nu-mi dea procentele cu virgulă când calculez rezultatul studiului) că nu e chiar fan clubul lui Ion Carol al Spaniei acolo, ci vreun individ care vrea să-şi crească rank-ul la site folosind nume celebre de oameni cinstiţi, la casa lor. La castelul lor. Şi să nu-mi spună mie că nu-i aşa, că iau lecţii de SEO aproape bisăptămânal din ani în paşti când mă întâlnesc cu un SEO guru care probabil s-a plictisit de povestit aceleaşi chestii pe care eu nu le înţeleg.

Preşedintele 3. Luiz Inacio Lula da Silva. Preşedintele Braziliei. Dacă m-ar fi chemat ‘Lula’, cu siguranţă aş fi fost mort până acum. M-aş fi sinucis. Da’, din nou, să nu ne legăm de numele oamenilor. Căutat pe Google după fan club. Primul link, ceva cu Bush (vezi primul preşedinte) în el. De remarcat două chestii: că agenda este pozitivă şi că a venit timpul ca Bush să se spele (ha ha, ce jocuri de cuvinte fac şi io). (Hai bre, tre’ să-ţi explic? washtimes.com).

Preşedintele 4. Hu Jintao. China. Ales prin 2003. E şef peste cam tot pe acolo. N-are fan club. L-am căutat eu. Nu e. Doar (ca prim link) un articol despre faptul că , chinejii e prietenoşi, să nu ne luăm după filmele cu shaolin şi ninja.

Şi ultimul pe listă, Ion Iliescu. Fost preşedinte, tocmai ce i-a expirat mandatul. Dar e tânăr încă şi în copilărie cică a supt de la două oi. Ia să-i căutam fan clubul. Surpriză. Primul link e Uite OTV, nu e OTV. Trebuie remarcat că linkul este de pe fanclub.ro.

Concluzia. Se pare că trebuie pornit un fan club al lui Băsescu. Iliescu se pare că a avut, ceva în legătură cu OTV-ul. România, după cum se ştie, are nevoie de continuitate şi mă îndoiesc că o să-i dea Iliescu fan clubul lui, lu’ Băsescu. Nu de alta, da rămâne omul fără activitate dacă nu o să mai aibă nici de răspuns la scrisori.

ţin să precizez

…că n-am fumat de când am scris în jurnal că nu mai fumez şi că între timp am băut incomparabil mai mult lapte decât bere. Raportul ar fi de vreo 6 la 1. Adică am băut maxim 1 litru de bere, dar minim 1 litru de lapte pe zi.

dacă înţelepciunea vine odată cu vârsta…

…atunci Iliescu a îmbătrânit degeaba.

la grădiniţă

Ţară - România. Regiune - Moldova. Judeţ - Iaşi. Comuna - Ciurea. Sat Slobozia. Ocazia - serbare de sfârşit de an a copiilor de la grădiniţa din sat.

Am plecat entuziaşti spre un sat de care nu auzisem niciodată. Cu atât mai puţin nu ştiam unde e. Deşi în caravana noastră era chiar educatoarea din sat, ea nu mai mersese niciodată cu maşina până acolo. Doar cu trenul. Vreo juma de oră de mers cu trenul plus încă o oră de mers pe jos de la gară până la grădiniţă.

Nouă ne-a luat doar o oră şi jumătate să ajungem acolo, cu maşinile. Pe nişte drumuri forestiere, noroc că nu plouase. Am ajuns într-un final, la ora 11.

Pe gardul care împrejmuia grădiniţa, vreo 4 copii. Pe uşa grădiniţei, un anunţ: ‘Sâmbătă, 18 decembrie, ora 10 - serbare. Părinţii sunt rugaţi să vină cu [,] copiii la ora 9:30′. Noi am venit după o oră jumate.

L-am îmbrăcat repede pe moşu şi am intrat în sală. Nici prea mică, nici prea mare, cu duşumea pe jos, pereţii destul de crăpaţi, dar curaţi, oricum, peste aşteptările mele. Mai ales că nu mai călcasem niciodată într-o grădiniţă de sat.

Copiii - vreo 15. I-au spus moşului poezii şi au cântat câteva colinde, după care moşul le-a dat cadouri. După care ne-am suit în maşini şi am plecat. Mai repede decât aş fi vrut eu.

Din nou, îmi pare rău că n-am aparat de fotografiat. Au avut alţii în schimb. Deocamdată astea-s singurele poze pe care le-am găsit.

Poza 1 Poza 2 Poza 3 Poza 4 Poza 5

Poza 6 Poza 7 Poza 8 Poza 9 Poza 10

Poza 11 Poza 12 Poza 13 Poza 14 Poza 15

Poza 16 Poza 17 Poza 18

Concluzii:

• la naiba în praznic, undeva prin judeţul Iaşi, există (cel puţin) o grădiniţă unde o educatoare tânără face poate mai mult decât alte educatoare, mai comode, din oraş.
• tot acolo, în satul Slobozia, există oameni care îşi ajută copiii să înveţe poezii (spre surprinderea mea - cred că am prea multe idei preconcepute)
• trebuie NEAPĂRAT să-mi iau cameră foto

Promit să pun şi restul pozelor aici, sper să fie mai clare.

3 zile de nefumat

Cred că am mâncat o tonă de biscuiţi. Şi bombonele. Am mestecat gumă. Am mâncat turtă dulce. Banane. 9 covrigi doar azi. Dar nici o ţigară.

De când n-am mai scris, Iliescu l-a graţiat pe Cozma. A avut chiar suficient timp şi să revoce graţierea. Mă gândesc că până mâine are timp să-l închidă pe Ilaşcu şi să-i dea drumu’ de vreo două ori, doar aşa, ca exerciţiu.

În acelaşi răstimp, am început ‘Furtul unei naţiuni’, de Tom Gallagher. Are una dintre cele mai lungi introduceri pe care le-am văzut la vreo carte. Mi-a trebuit o voinţă de două ori puternică: să termin introducerea şi să nu-mi aprind nici o ţigară cât timp o citesc.

(În răstimpul dintre momentul în care am început să scriu şi momentul ăsta, Iliescu încă n-a dat ortu popii, împreună cu Năstase. Deci se pare că timpul trece degeaba.)

Cică Antena 1 o să dea cu 20% mai mult spectacol. Adică o să emită cu 4 ore şi 48 de minute mai mult (dacă nu m-a lăsat aritmetica).

Cartea lui Gallagher se anunţă interesantă. O să-ţi povestesc ce adevăruri pe care deja le ştiam am citit de acolo.

A, fraţilor! Am uitat! 9 comentarii?!

tre’ să-mi schimb jurnalul

Am ajuns la concluzia că e cam chior jurnalul meu. Mă uit pe el şi nu e legat mai de nimic. Cu câteva excepţii, aş putea să-l dezlipesc de aici şi să-l arunc cu trei ani în urmă.

De asemenea, aş mai schimba: codul penal din România, în sensul înăspririi (sau măcar aplicării, ce naiba?) a pedepselor, primarul de la Iaşi cu o maimuţă mică şi proastă, laptopul meu pe unul mai bun şi canalul pe care se uită nevastă-mea acu, cu vreun Discovery.

Pe de altă parte, am deja 24 de ore de când n-am mai fumat şi m-am ferit, de bine, de rău, destul de satisfăcător de ţigări. Tocmai am primit, ‘cadeaux’ (cum zice germanu’), patru pachete de Davidoff. De ce nu le-oi fi primit acu o săptămână, cănd încă mai fumam? Oricum, le-am ascuns prin casă.

(Exact acum, la teve, e Marko Bela, care mănâncă rahat şi pupă la două funduri odată.)

Eu o să încerc să-i ignor şi să citesc o carte de Graham Greene - La drum cu mătuşă-mea.

mă las de fumat

Dragule, jurnalule, se pare că o să mă las de fumat. Definitiv. Îţi explic şi cum şi de ce.

Am ajuns azi întâmplător pe un site care te învaţă cum să te laşi de fumat. Nu e greu. Cel puţin din ce zice site-ul ăla. (Revin. De fapt zice că e greu, dar nu imposibil.)

Ai mai multe metode la dispoziţie:

• Acupunctura - cred că n-o să meargă. Mi-e frică de ace şi de înţepături. De fapt nu mi-e frică (da, ce-o să zic acum?) dar nu-mi place sentimentul ăla de dinainte de înţepătură când nu ştii ce dracu face acul ăla că nu te mai înţeapă odata… e motivul pentru care mă feresc de răceli - nu vreau injecţii.
• Cold turkey - adică ‘curcan rece’. De ce naiba înseamnă asta: ‘a te lăsa deodată, fără alt substitut pentru ţigări’? Mi se pare cea mai ieftină şi mai accesibilă metodă.
• Exercise - adică să fac sport. Prostii, în timp ce-mi petrec 10 ore la servici oare? (şefu’ meu o să sară acuşi că de fapt nu stau chiar 10 ore la servici. Într-adevăr. Să zicem… 8 ) Când naiba? Da’ ar fi o treabă, în felul ăsta poate mai dau burta jos.
• Get help from family and friends - hmm, să vedem… surorile mele nu fumează şi mă bat la cap să ma las. Aş putea să le rog pe ele să mă ajute. Apoi, nevasta fumează. Şi ea mă bate la cap să mă las. Ce aveţi domle cu mine? Uite, juma din prietenii mei sunt fumători. Ei nu mă bate la cap, ei mă iubeşte. Nefumătorii nu mă iubesc prea tare, că-i afum. Ia să-i fac să mă iubească mai tare.
• Give your mouth something to do - am vaga impresie că nu trebuia să includ metoda asta aici. O să stârnească o groază de comentarii.
• Gum - am mai încercat. Şi cu Tic-Tac. N-a mers, că dacă mergea, nu mai aveam subiect de jurnal azi.
• Hold cigarette without lightning it - şi asta am încercat. Durează vreo 5-10 minute maxim, după care găsesc eu vreo brichetă.
• Keep a journal - AHA! asta s-ar putea să meargă. Ce te faci că, de obicei, când scriu pe aici bag minim 2 ţigări (până acum, niciuna!)
• Listen to a tape - mp3-uri n-aveţi?
• Mental preparation - doamne, ce barbă…
• Patches - dacă ar fi la fel de ieftine ca patch-urile de kernel pentru Linux (adică free), ar mai fi o chestie. Da’, exceptând faptul că în România n-am mai văzut Nicorette de o groază de vreme, bănui că nu prea se găseşte. E vreo 50 de parai un pachet de gume din alea. Mi-e rău? Asta înseamnă 50 de pachete de ţigări…
• Smoke your last one - fac asta de vreo 20-30 de ori pe zi…
• Think of all the money you save - asta dacă nu-i dau pe patches, gume şi alte prostii. Acu’, serios, hai să fac un calcul - 16.425.000 lei / an. Nu e chiar foarte mult… vreo 400 de euroi. Ar fi totuşi un motiv.
• Will power - n-are băiatu’, că ţi-ar da şi ţie.

Aşa. Metode am… gârlă. Dorinţă… şi mai multă. Putirinţă… despre ce vorbeam? A! Despre ţigări. N-am. Am pe masă un pachet de ţigări de 10, la o lungime de braţ e şi unul de 20, neînceput. Lângă laptop, în dreapta am o brichetă. În stânga am o cutie de chibrituri. Tu ce zici? Mă las?

culoarea câştigătoare este…

…portocaliul. Ce naiba vede lumea la culoarea asta nu pot să-mi dau seama.

Am fost pus recent să aleg între o geacă negru cu gri şi una care avea şi o dungă portocalie. Am ales-o pe aia cu dungă. De ce? Nu ştiu.

Orange are mai mulţi clienţi decât Connex. De ce? Nu ştiu. (poate au reţeaua mai buna, daaa, sigur că da).

Iar Băsescu a câştigat şi el e tot portocaliu. Sau, mă rog, geaca pe care o poartă, sigla alianţei pe care o conduce, pixul cu ‘Student deştept’ pe care l-am furat de la un amic şi aşa mai departe.

Mai mult, viitorul meu magazin online are drept culoare predominantă, ghici… portocaliul. La început n-am fost de acord cu asta. Da’ m-a convins designeru’ că e o chestie bună. Ca să vezi anticipare la omul ăla…

Nenea ăla care a inventat Gillette era un nene oarecum sărac care nu ştia cum să facă bani. Aşa că şi-a zis: ‘trebuie să „inventez” ceva care să fie folosit de o masă mare de oameni, destul de frecvent, şi care să se uzeze în timp (în aşa fel încât să-şi cumpere altu’)’. Aşa că a ‘inventat’ Gillette. Cred că o să ‘inventez’ şi eu, Orangiletul. Aparatul de ras cu trei lame, dintre care două nu fac nimic, vine a treia şi face toată treaba şi în plus, da, răspuns corect, este PORTOCALIU.

Adrian Năstase Preşedinte!

Al cui? Al unei Românii a cărei realităţi nu le cunoaşte?

Tocmai l-am văzut pe TVR1 spunând ceva de genul că ‘cetăţenii care au fost în număr suspect de mare în Gara de Nord făceau de fapt un fel de turism politic’. Asta din cauză că în turul I, în Gara de Nord au votat 80% cu Băsescu.

Domnul (ei rahat domnul) Năstase uită că BEC-ul (controlat de PSD) a decis să lase doar 6 (şase) secţii de votare în Bucureşti, în care se poate vota pe liste speciale. Domnul Năstase nu ştie că în Bucureşti există studenţi care n-au cazare în cămine, că există oameni care n-au acte de Bucureşti, dar au venit aici (din provincie, etc) ca să caute un viitor ceva mai bun. Cică ‘erau turişti electorali, că n-aveau bagaje’.

Acest grăsun îmbuibat, călător cu Mercedesuri de protocol sau avioane, la clasa business, care cu siguranţă nu şi-a mai cărat valizele în ultimii 4 ani, are tupeul să identifice un călător cu ‘un om cu geamantanul lui’. Cum rămâne cu zecile de mii de navetişti? Cum rămâne, totuşi, cu studenţii ăia? Individul ăsta are pretenţia să conducă o Românie în care el habar n-are ce se întâmplă.

Mă face să regret că nu am 45 de ani şi că nu sunt una dintre grăsanele alea de la cantina Puşkin care i-au servit mâncarea acu vreo juma de an, sau nu ştiu când a fost în Iaşi. Îi băgam un kil de laxative în ciorbă si praf de scărpinat în şerveţele, fir’ai tu a dreacu să fii Adriane.

(yea, sue me!)

Ura!

Fraţilor, am învins! Chiar dacă nu va câştiga Băsescu.

Dar am câştigat eu. Exceptând faptul că Moldova a votat, ca de atâtea ori, tot cu Iliescu, în rest se pare că lucrurile merg pe calea aia bună. Adica pe calea pe care o văd eu ca bună.

E trist totuşi. E trist că m-a lăsat soarta să fiu în Iaşi când inima mea e lângă băieţii ăia care petrec acum în Piaţa Universităţii. E trist că pe Ştefan cel Mare e linişte. E trist că în Iaşi lumea doarme.

Dacă ajugem în seara asta pe Ştefan cel Mare, o să mă recunoaşteţi uşor. Sunt pletosul ăla cu o dungă portocalie pe geacă, care ţopăie în faţa sediului PD.

despre un alt jurnal

Am ajuns azi întâmplător pe un alt jurnal al altui român. Puţin diferit. Românul. Şi jurnalul.

E vorba despre Alex Brie, care în una dintre paginile jurnalului personal, mai exact în cea intitulată Generaţia de afară vorbeşte foarte frumos despre generaţia noastră. Numai că îmi permit să nu fiu de acord cu el.

Nu suntem generaţia care pleacă. Nu suntem cei care „dezamagiti de prezent, visam la un viitor in care ne reintoarcem acasa plini de bani, ne luam case, ni le mobilam si dotam cu electrocasnice asa cum am vazut afara.”. Îmi place să cred că prietenii mei care s-au îndepărtat de părinţi, acasă şi (din punctul meu de vedere, cel mai dureros) de mine, n-au făcut-o pentru ultimul tip de televizor văzut în filme sau pentru o canapea mai moale.

Sunt convins că marea majoritate a celor care pleacă afară, exceptând motivaţia care îi animă cel mai mult (în general, lipsa unei case), se gândesc (cu furie, probabil) la momentul în care se vor întoarce să se răzbune pentru timpul care au fost forţaţi să stea departe de tot ceea ce a însemnat pentru ei acasă.

România pe care o porţi în suflet nu dispare decât odată cu tine. Pentru că ţii în suflet şi lucruri bune şi lucruri rele, la care nu renunţi. Nu renunţi la amintirile cu prietenii tăi, nu renunţi la speranţa că îi vei face pe cei care te-au dat afară de la tine din ţară să sufere pentru că au făcut-o.

Prietenilor mei plecaţi din ţară le spun că voi încerca să stau aici până se vor întoarce. Iar dacă, din orice motive, nu voi fi aici, îi asigur că am făcut tot ce mi-a stat în puteri să le fac întoarcerea posibilă.

ce nu te omoară te face mai puternic

De exemplu pe mine nu mă omoară lipsa de inspiraţie. Dar mă agasează. Şi conform dictonului, sunt din ce în ce mai puternic neinspirat.

Dar să revenim la flash-moburi, că acolo eram. Mai demult.

Buni băieţi ‘flashmobberii’ din România. Au tot ce le trebuie ca să facă flashmob-uri de succes, dar o dau în bară într-un punct esenţial. Un flash-mob trâmbiţat pe toate forumurile mai citite (era să zic spălate, dar numai spălate nu se pot numi forumurile respective), anunţat prin sms-uri, etc, numai flashmob nu e. E miting de-a dreptul şi îşi pierde toată esenţa. Le-aş recomanda ‘flashmobberilor’ (inventez cuvinte noi, o să ajung prin dicţionare) să citească definiţia flashmob-ului de pe Wikipedia şi să se gândească la faptul că, dacă toată lumea (inclusiv cei care nu participă activ la flashmob) ştie înainte ce se va întâmpla, dispare extraordinarul şi aşa zisa spontaneitate.

Într-adevăr, ‘flashmobberii’ din lumea largă folosesc internetul ca să comunice, dar nu ‘at large’ şi nu în grupuri care nu sunt interesate în participarea activă. Si bănuiesc că ‘non bis in idem’ (asta ca să mă dau mare cu , cunoştinţele mele de franceză).

Le mai rămâne să transmită comunicate oficiale la televiziuni şi Poliţie, să anunţe şi ambasadele şi eventual să-şi facă publicitate la radio, şi o să ne transformăm cu toţii în POPORUL FLASHMOB. O să fim fie flashmobberi, fie o să îi privim cu mult interes, verificând dacă scenariul este urmărit întocmai. ‘Păi au spus că o să mănânce pufuleţi, ia uite, ăla mai mic şi mai negricios înfulecă un hamburger. Huo băi, aţi minţit poporul!’

internetul şi credibilitatea lui

Încep prin a mă plânge de sutele de mesaje pe care le-am primit cu diverse bancuri despre vot, votare, Năstase şi alte căcaturi. Nimeni nu iubeşte spam-ul, fie el chiar electoral, chiar cu două zile înainte de alegeri.

Apoi. Pe cine naiba să mai cred? Apar site-uri de nicăieri… Toate au câte ceva de spus, toate te îndrumă spre ‘adevăr’. În general sunt anti-Năstase, anti-PSD, anti-baroni, etc. Sau pro-ceilalţi.

Deşi fraternizez cu ideea de pro-ceilalţi, nu sunt de acord cu stilul România Mare, stilul apucat, tras, împins, zbuciumat, cu spume şi în general incoerent. Îmi place să înjur, dar n-o fac pe stradă, în gura mare, nici nu mă sui pe-un gard să spun cât sunt de nemulţumit. Păstrez asta pentru intimitatea (şi complicitatea) plăcută pe care ţi-o dă o discuţie cu prietenii.

Asta fac site-urile respective (aş da exemple, da’ n-are sens să le fac reclamă): se suie pe un gard şi urlă din toţi rărunchii cât sunt de nemulţumiţi.

Frate jurnalule, eu îmi găsesc 5-10 minute pe zi să te mâzgâlesc, da’ de unde au oamenii ăia atâta timp să mâzgâlească site-uri întregi? N-ar fi mai constructiv să vorbească mai calm, mai rar, mai aşezat şi în timpul pe care-l economisesc cu blehăiala incoerentă pe care o găseşti pe mai toate forumurile, să facă ceva constructiv? Cum ar fi, să stea de vorbă cu prietenii lor, sau cu amicii lor, sau cunoscuţii, sau necunoscuţii cu care intră în contact?

Când citeşti ceva pe internet şi ai şi un nivel care-ţi permite să pui la îndoială un ‘adevăr’, nu se poate să nu te gândeşti (în general) la posibilitatea ca informaţia respectivă să fie falsă. Şi dacă mai apare în schemă şi cărămidă izbită puternic de piept pentru a accentua faptul că ‘da domle! aşa e cum îţi spun eu’, primul lucru care-mi vine în minte este: ‘altul care face vorbeşte aiurea’. Mai ales dacă e vorba şi de un site prost brand-uit sau fără legătură cu un brand care deja îţi spune ‘noi spunem adevărul’ (de exemplu site-ul unui ziar în care ai încredere - ah, ce vis frumos), atunci…

CTP, AN şi TB la TVR

TVR e simplu. Televiziunea română. Televizuina lingătorilor în fund, locul unde se reinventează realitatea, leagăn de sondaje contrafăcute şi aşa mai departe.

AN e Năstase. TB e Băsescu. Da’ cine dracu’ l-a făcut pe Cristian Tudor Popescu analist politic? Soarta? Să fie totuşi soarta mea sau a lui? Că nu prea mai pot vedea o emisiune fără să sară CTP în schemă cu comentariile lui de prost gust.

Sub aparenţa unei inteligenţe ascuţite, pe care totuşi nu i-o neg în totalitate, şi a unei cunoaşteri absolute a lucrurilor, panarama de CTP (domnu’ CTP, dacă citiţi asta şi vă simţiţi lezat, trimiteţi-mi un email să vă spun unde să-mi trimiteţi citaţia pentru injurii şi/sau calomnii), un inginer ratat (calculatorist? Doamne fereşte), fost copil de mingi al lui Ţiriac, actualmente ridicător de mingi la fileu pentru Năstase şi prietenii lui, acest foarte dotat polisportiv al presei româneşti mă agasează aproape în fiecare seară, cel puţin în ultimul timp.

Da domle, n-am prea multe argumente. N-am nici timp nici vreun interes să-l studiez. Dar să se ducă în pădure şi să scrie prin copaci (asta sună ‘a la Mituc’, cunoscătorii cunoaşte). Să le spună animalelor din pădure cum că ursul e de fapt tare (şi e prieten cu leul greu), iar contracandidatul său la şefia pădurii, iepuraşul, e de fapt un nimic care se ia de urşii de prin pădurile vecine. Şi cum s-ar descurca veveriţele şi căprioarele din pădurea lor fără bunăvoinţa absolut dezinteresată a urşilor vecini şi ‘preteni’. Că ei sunt vegetarieni şi n-ar pune botu’ sau colţii pe vreun picior de fazan (adică ban de cetăţean). Nu, Doamne fereşte! (remarc că sunt într-o dispoziţie mistică în seara asta, îl invoc pe Dumnezeu în fiecare paragraf).

Cred că din cauza lui CTP nu mă pot lăsa eu de fumat. Şi a lui Năstase. Şi a lu Mitrea, Hrebe, Iacubov şi tot RAFO-ul lor, băga-şi-l-ar (uau!) în …

cum îmi mai merg afacerile

Nu că ar interesa pe cineva, dar ăsta e avantajul jurnalului: tace şi te lasă pe tine să vorbeşti. Spui tot. Scrii tot, de fapt.

A, da’ înainte de asta, ceva amuzant: azi, mă apropiam de casă când mi-a venit o idee tâmpită, drept pentru care am simţit nevoia s-o împărtăşesc cu cineva. Am scos telefonul, între timp mă apropiasem de bloc, intru în scară, formez numărul, ridic ochii. Îmi zic: ia uite mă, vecinul meu a făcut rost de bani, şi-a schimbat uşa de la intrare. Mă uit la uşa celui din stânga, şi el şi-o schimbase. Ajung în faţa uşii mele, CULMEA, şi eu mi-o schimbasem. Ce dracu? Dimineaţă era cea veche. Mă uit în jur, holul nu îmi era cunoscut. Ar fi fost şi culmea de vreme ce greşisem scara.

Ştiu că jurnalului nu i se pare amuzantă întâmplarea, da’ eu m-am distrat, drept pentru care m-am hlizit următorii 50 de metri, până acasă.

Afacerile… păi, ce să îţi spun măi jurnalule… nici bine nici prost. Azi am terminat actele pentru noua firmă. Cică e gata în patru zile. Un record pentru birocraţia românească. Dacă ai fi şi tu un wiki, ceva, ti-aş scrie şi ce acte îţi trebuie ca să faci o firmă şi ce paşi sunt necesari. Când o sa ai vreun frate bazat pe wiki, o să-i spun lui şi o sa pun şi un link spre tine, să afli şi tu. Şi, bineînţeles, şi de la tine un link spre el, că aşa-s fraţii.

Cert este că a cam dispărut personajul ‘funcţionar la stat neştiutor şi nepăsător’ care a fost erou în povestirile mele mai bătrâne. Am dat peste o tanti foarte amabilă şi binevoitoare la registrul comerţului. Ea s-a ocupat şi de prima mea firmă şi uite ce mare şi frumoasă e acum!

Bine, a apărut funcţionara de bancă privată, care m-a făcut să mă simt ca în şcoala primară. Staţi jos acolo, aşteptaţi după linie, veniţi aici, mergeţi inapoi, veniţi iar aici, mergeţi la etaj, şi eu chiar asta făceam. Mă rog, probabil s-o fi plictisit de cei care mine care dacă nu le spui ce trebuie să facă aleargă ca găinile cu capul tăiat prin sediul băncii încercând să înţeleagă ce au de făcut.

Asta e. Urează-mi succes în continuare, ştiu că ai încredere în mine, a venit momentul să verbalizezi încurajările. Nu mă întreba de unde ştiu cuvântul ăla complicat, că nu-mi mai amintesc. Oricum, înseamnă că trebuie să mă încurajezi din cuvinte, nu doar din priviri.

…părerea mea!

Mi se acri de Năstase. Azi scriu despre flashmob-uri şi studenţi.

Flashmob-uri. S-au trezit nişte forumişti ieşeni cum că ei de ce n-ar ieşi să o pună de un flashmob? Că să iasă cu pancarte, că aşa au citit ei pe anti-psd.ro şi nu mai ştiu cum. Că le ajunge de atâta… şi nu mai pot suporta atâta… şi dacă iese el, ramuri bat în geam, emigrează cu toţii în state africane.

Ho băi copii, că aţi luat-o razna. Ceea ce spuneţi voi acolo se cheamă miting, revoltă, revoluţie sau ieşit la bere cu băieţii, că oricum nu vine nimeni. Sau mai bine un Counter-Strike, că e departe până la bar.

Aici am ajuns la studenţi. Despre care, din exterior cel puţin, am o impresie proastă rău de tot. Părerea mea e că studenţii din ultima vreme au spus cam tot ce au avut de spus şi au demonstrat tot ce au avut de demonstrat. Adica n-au avut nimic de spus sau de demonstrat.

Şi ce e cel mai nasol e că asta s-a întâmplat după ce a apărut internetul în campusurile ieşene (şi în ţară). Nu zic că e o relaţie cauză-efect, dar e al dracului de stranie coincidenţa. Până atunci mai vedeam oameni făcându-şi vizite pentru alte motive decât să se strângă câte 3-4 şi să joace jocuri în reţea. Sau să vadă filme aduse cu dc++.

Nu zic că progresul e un lucru rău. Dar parcă era mai bine înainte. Studenţii aveau ceva de spus. N-aveau internet, dar cu siguranţă, dacă ar fi existat conceptul, ar fi făcut nişte flashmob-uri… ohoho!

3 zile

…fără jurnal. A fost oarecum relaxant, nu din cauză că jurnalul ar fi ceva stresant, dar n-am pus mâna aproape deloc pe computer şi asta e bine din când în când, mai ales când stai un an de zile minim 12 ore în faţa unui ecran (sau mai multor…)

Am fost la Bucureşti. Din nou. Am avut ocazia (ar fi trebuit să pun ghilimele) să călătoresc cu faimoasa Săgeată Albastră. Singurul (MARE) avantaj este că face doar 5 ore. Hai, şi mai sunt vreo două mici: ziare gratis şi fumatul în secţiunea pentru fumători. Ăsta e şi un dezavantaj în acelaşi timp, noroc ca am avut loc la nefumători că altfel fumam vreo două pachete. Dezavantajul major e că Săgeata albastră e, tehnic vorbind, un tren de făcut naveta pe distanţe scurte, adus, probabil pe bază de comision guvernamental, din Germania. Foarte elegant, foarte curat, mi s-a spus că până şi buda e faina acolo, dar când stai pe scaunul ăla, parcă ai un băţ în fund. E NASOL. Noroc că scaunele sunt tapiţate.

Nimic nou prin Bucureşti faţă de acu’ două săpămâni. Parcă ceva mai multe maşini interesante, am avut mai mult timp de umblat pe Magheru. Am văzut inclusiv un Rolls Royce Phantom. Am mâncat la Geta din nou, etc, etc. Neinteresant. Din nou m-am gândit că mi-ar trebui un aparat de fotografiat. Un Sony modelul ăsta ar fi perfect, în atenţia eventualilor sponsori.

Între timp a murit Teo Peter de la Compact. Păcat, mi-au plăcut Compacţii când eram mic şi chiar şi acum îi ascult cu plăcere. Dumnezeu să-l ierte.

Din articolul respectiv trag vreo două concluzii:

• dacă lucrezi la ambasadă, te-ai scos, eşti mai tare ca preşedintele României şi ca nevestele senatorilor foşti pupincurişti
• presa română face tam-tam mai mult pentru că e vorba de o persoană cunoscută (se repetă obsesiv faptul că victima este Teo Peter, dacă era altcineva s-ar fi scris doar două paragrafe.

Asta e, cine mai e şi România asta, de s-a trezit cu pretenţia de a trage la răspundere pe cetăţenii străini, dar ce spun eu străini, de-a dreptul americani, pentru fapte penale? Cu victime cetăţeni români? Oricum, dacă autorul accidentului era român, tot lua un 3-5 ani cu eliberare pentru bună purtare, numa bine să-i vină din nou cheful de băut…

azi nu

prea am chef de scris.

Aş putea scrie despre scandalul alegerilor sau despre ce bani au mai dispărut în găurile negre din buzunarele PSD.

Aş putea să mai citesc un blog - două şi să mă inspir de-acolo.

Dar nu, am să mă dezamăgesc pe mine însumi şi azi voi rămâne doar cu câteva rânduri de scuze.

M-am pupat, pe mâine (la Bucureşti, birjar, la Bucureşti!)

primul flashmob din România

Uite că ne-au luat-o bucureştenii înainte şi la asta. Deşi am aflat prima dată de flashmob-uri acu’ vreo doi ani (parcă) şi am găsit mai multe ocazii de organizat aşa ceva, la un moment dat am uitat de ele şi m-am luat cu altele.

Ţin să salut pe această cale primul flashmob din România.

Ce-i aia flashmob?

Ce-i aia ‘flashmob din România?‘

Ce-i aia România? Chiar că nu ştiu răspunsul.

1 decembrie

Mare sărbătoare naţională. Sărbătoriţi, fraţi români, că aveţi şi de ce.

Nu ştiu cine spunea că românii sărbătoresc ca să uite de greutăţi. Era cineva adânc implicat în politică, care avea impresia (şi o dădea mai departe) că le ştie pe toate.

Eu mă gândesc de ce dracu nu încearcă românii să se scoată din rahat? De ce se complac în a sărbători ca să uite? De ce nu încearcă să aibă motive să se bucure cu adevărat?

Am ajuns la concluzia că (de fapt sunt două):

• plimbările pe jos sunt aducătoare de idei şi de inspiraţie
• îmi trebuie un aparat de fotografiat

O fotografie face cât ‘o samă de cuvinte’. Sau cam aşa ceva. Plus că văd în fiecare zi (când nu îmi petrec 8-10 ore la servici - adică toată ziua) câteva lucruri care merită fotografiate.

Am mers azi pe Ştefan cel Mare (strada) şi în 100 de metri aş fi vrut să fac minim 5 poze:

• un bătrân infirm, legat de o placă din aia cu rulmenţi cum îmi doream eu când eram mic, ca toţi copiii din bloc. Ce înseamnă viaţa asta - îţi doreşti mult ceva de care un om s-ar lipsi cu bucurie, dacă ar fi ca tine. Revenind la bătrânul ăsta, a trecut strada pe la o trecere de pietoni. Vreo două maşini au trecut pe lângă el, ocolindu-l cu grijă. Totul a fost O.K. până a ajuns la trotuar. Deşi prevăzut cu ‘rampă pentru invalizi’, e destul de dificil sa urci rampa aia împingându-te în mâini, şi cu un ‘vehicul’ cu 3 cm gardă la sol. Până să ajung eu la el, au trecut în viteză pe lângă el vreo 10 oameni, toţi probabil cu probleme pe cap. Când am ajuns lângă el s-a mai oprit un nene şi împreună l-am ajutat să urce pe trotuar.
• la 10 metri de el, pe o bancă aproape în faţa Primăriei, un al doilea bătrân, probabil tot cerşetor, înfofolit în vreo 2-3 geci. Stătea şi se uita fix la Mitropolie. Probabil că avea o discuţie particulară cu şeful ăl mare, pentru că nu părea să observe ce se întâmplă în jur.
• în faţă la primărie, tocmai au montat un brad. Atât prost gust numai în filme poţi să mai vezi. Dacă n-ar fi avut forma aproape conică, ai fi zis că-i vreo rachetă. Îmbrăcat în ‘beteală’ (pun în ghilimele pentru că beteala este, în general, frumoasă) de nu se vedea copacul (dacă o fi vreun copac dedesubt) şi cu cel putin 500 de becuri de mărime medie. Or fi fost la reducere.
• la alţi 20 de metri, sediul P$D. am remarcat că au afişier din termopan. Sper să nu mă înşel, dar cred că-i nichelat. Am strâns ‘material’ din timp, şi când am ajuns în dreptul afişierului, am scuipat! DA! Am făcut-o! În iarba din faţa afişierului, dar m-am simţit foarte bine.
• puţin mai încolo, cred că vreo 50 de metri, ar fi fost următorul subiect. Un cerşetor bătrân, tremurând de frig din toate încheieturile, tocmai căpătase o pungă cu 4 mere şi repeta cu o frecvenţă de 1/s (unu pe secundă) ‘Bodaproste’. I-am dat toţi mărunţeii pe care-i aveam şi m-a categorisit şi pe mine cu un ‘Bodaproste’.

De ce i-aş fi fotografiat pe cei trei? Probabil ca să îmi aduc aminte cât de norocos sunt că încă sunt tânăr şi că, de bine de rău, nu sunt muritor de foame şi am un acoperiş deasupra capului. Şi să nu mai cârtesc că nu-mi ajung banii. Nici că nu mi-a ieşit exportul de tirbuşoane.